Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
„Muzicieni români în arhivele CNSAS”
Biblioteca Națională a României găzduiește, în Atrium, expoziția „Muzicieni români în arhivele CNSAS”, realizată în parteneriat cu Muzeul „George Enescu”. Este vorba de muzicieni filați de autoritățile statului în perioada de instaurare și consolidare a regimului comunist, precum George Enescu, Mihail Jora, Mihail Andricu, George Georgescu, Dinu Lipatti, Ionel Perlea, Marcel Mihalovici și Emil Monția.
În cadrul acestei expoziții, pot fi văzute note informative, rapoarte, hotărâri judecătorești, scrisori care au fost oprite să ajungă la destinatari, fotografii de filaj din arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Documentele sunt însoțite de fotografii care provin din fondul Muzeului Național „George Enescu”, iar de partea grafică s-a ocupat Oana Carianopol.
Expoziția este îmbogățită cu documente de o rară valoare, din colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale: partituri cu dedicaţii autografe ale compozitorilor Mihail Andricu, Marcel Mihalovici, Mihail Jora, Emil Moţia; Ex libris George Georgescu pe majoritatea partiturilor, precum şi omagiul Uniunii Compozitorilor cu ocazia împlinirii de către acesta a 70 de ani de viaţă, cea mai veche partitură, „Oltul”, pentru voce şi pian de Emil Monţia, promovată de „Centrala Caselor Naţionale pentru învăţături şi îndemnuri bune” la 26 ianuarie 1919, documente apărute prin grija editurilor Jean Feder (Furnizor al Curţii Regale), Fundaţia pentru Literatură şi Artă “Regele Carol II”, Editions Salabert, D. Rahter Verlag.
Expoziția poate fi vizitată până în 31 octombrie 2024, de luni până sâmbătă, între orele 8:00 și 20:00. Vizitând expoziția, puteți participa și la un concurs care vă poate aduce, prin tragere la sorți, două CD-uri „George Enescu - Rapsodii”, în interpretarea din 1942 a Orchestrei Simfonice din București, sub bagheta lui George Georgescu, unul dintre muzicienii despre care puteți afla mai multe din expoziție. Pentru a fi înscris în concurs, este necesar ca, până la sfârșitul lunii octombrie, să postați o fotografie cu o imagine din expoziție care v-a impresionat mai mult, fie un panou, fie un detaliu, scanând codul QR din sala de expunere. Câștigătorii vor fi anunțați în 2 noiembrie 2024. (A. D.)