Nicolae Rădescu - ultimul prim-ministru constituţional înainte de comunism

Ultimul prim-ministru constituţional înainte de venirea comuniştilor la putere în România a fost generalul Nicolae Rădescu, rămas în istorie drept un om integru, care a încercat să reziste represiunilor făcute de sovietici în perioada tulbure de după 23 august 1944.

S-a născut în 1876, la Călimăneşti, județul Vâlcea, şi a urmat o carieră militară, remarcându-se în luptele Războiului de Întregire Naţională (1916-1918), ajungând ulterior până la gradul de general. În 1933 a făcut parte din Partidul Poporului, condus de mareşalul Alexandru Averescu. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial s-a opus trecerii trupelor române dincolo de Nistru, ceea ce i-a adus arestarea şi internarea sa vreme de un an la Târgu Jiu, la ordinul mareşalului Ion Antonescu. La sfârşitul anului 1944, generalul Rădescu a fost numit şef al Marelui Stat Major pentru trei luni. În condiţiile în care comuniştii din ţară doreau preluarea puterii cât mai repede, şefii partidelor istorice erau tot mai nemulţumiţi, astfel încât numirea ca prim-ministru a generalului Nicolae Rădescu în decembrie 1944 li se părea tuturor o soluţie bună. Şi chiar a fost, numai că nu a putut fi păstrat în acest post decât trei luni, întrucât ţara era în fierbere, imixtiunea sovietică provocând sabotaje, mani­festații de stradă, schimbarea prefecților în anumite județe fără acordul guvernului. Toate acestea au culminat cu evenimentele de stradă din 24 februarie 1945, când s-au tras focuri de armă asupra manifestanţilor şi au fost atribuite guvernului. Nicolae Rădescu a vorbit cu mult curaj la postul de radio, denunţându-i pe liderii comunişti Ana Pauker şi Vasile Luca, numindu-i „hiene” şi „străini fără neam şi Dumnezeu”. Imediat, Vâşinski, ca reprezentant al guvernului sovietic, a venit la Bucureşti şi i-a cerut regelui Mihai înlocuirea premierului Nicolae Rădescu. Iniţial, s-a opus, dar când trupele Armatei roşii au ocupat Prefectura Poliţiei, Poşta Centrală şi Marele Stat Major Român, regele a cedat. Prim-ministru a fost numit Petru Groza, iar Iuliu Maniu, Dinu Brătianu şi ceilalţi lideri politici au refuzat să mai facă parte din guvern. Comuniştii au preluat astfel puterea la 6 martie 1945.

În mod normal, Nicolae Rădescu ar fi făcut puşcărie, dar a fost adăpostit de Legaţia Britanică din Bucureşti. La 15 iunie 1946 a putut fugi din ţară, tot sub protecţia englezilor, în Cipru. Deşi nu era ostatic, totuşi nu primea viză pentru părăsirea taberei de refugiaţi, astfel încât a evadat în februarie 1947 cu un avion pilotat de Matei Ghica-Cantacuzino. A petrecut câteva luni la Lisabona şi la Paris, iar apoi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, la New York.

Pe pământ american, a încercat să unească personalităţile române din exil într-un singur for, creând pentru aceasta Comitetul Național Român, prin intermediul căruia erau făcute cunoscute Occidentului realităţile politice din România. Cu banii primiţi de la omul de afaceri Nicolae Malaxa a sprijinit publicarea unor reviste româneşti în Statele Unite şi din Europa. A ieşit din comitetul creat de el din cauza unor neînţelegeri, dar a continuat să susţină cauza românească prin Liga Românilor Liberi. Din păcate, soarta României, odată încăpută pe mâinile comuniştilor, n-a mai fost schimbată până în 1989, după cum se ştie.

Nicolae Rădescu a murit în 16 mai 1953, la New York, la vârsta de 79 de ani. Osemintele sale au fost aduse la cimitirul Bellu din Bucureşti în anul 2000, când s-a ţinut o ceremonie religioasă de reînhumare, cu onoruri militare şi cu participarea oficialităţilor, aşa cum merita un om care a luptat pentru binele ţării.