Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Noi situri pe Lista patrimoniului UNESCO
Experţii Centrului Patrimoniului Mondial UNESCO, un comitet format din reprezentanții a 21 de state membre ale forului, s-au reunit în perioada 10-25 septembrie la Riad, Arabia Saudită, unde au decis includerea pe lista Patrimoniului Mondial a 42 de noi situri, din care 33 culturale și 9 naturale, informează whc.unesco.org. Printre acestea se numără: insula Anticosti din Quebec, Canada, martoră a primei extincţii în masă a vieţii animale, care se remarcă prin cele peste 1.440 de specii de fosile găzduite; situl minier Tr’ondëk-Klondike din nord-vestul Canadei, care reflectă o perioadă de schimbări profunde pentru populaţiile indigene în timpul expansiunii coloniale; situl arheologic Tak’alik Ab’aj din Guatemala, simbol al trecerii de la cultura olmecă la cultura maya; oraşul ceh Zatec şi lanurile sale de hamei Saaz, care „ilustrează dezvoltarea sistemului socio-economic de cultivare, uscare, certificare şi comercializare a hameiului, de la sfârşitul Evului Mediu până în prezent”; 139 de cimitire şi memoriale din Belgia și Franța, care amintesc de soldaţii ucişi și de ororile din Primul Război Mondial. Înscrierea sitului preistoric Tell es-Sultan, în apropiere de Ierihon, Cisiordania, care își revendică titlul de „cea mai veche colonie umană locuită în permanenţă din lume”, este dezavuată de Ministerul israelian de Externe, considerând că este „un nou semn al utilizării cinice a UNESCO de către palestinieni şi al politizării organizaţiei”. Israelul, care ocupă Cisiordania din 1967, a părăsit UNESCO în 2019, acuzând-o de atitudini părtinitoare.