Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Obiceiuri vechi de iarnă în Moldova
Moldova a fost întotdeauna bogată în tradiții, în păstrarea și transmiterea lor, cu sfințenie, din generație în generație. Copiii și tinerii din satele moldovenești sunt cei cărora le revine principala îndeletnicire de a fi vestitorii Anului Nou, având în repertoriu o mulțime de colinde și jocuri de iarnă. În tot acest timp, gospodinele prepară bucate specifice acestei sărbători.
Una dintre cele mai însemnate tradiții este „Plugușorul”, fiind colindul din ultima zi a anului, și este adresat în special agricultorilor, cărora cetele de colindători le urează să aibă belșug de roade bogate în noul an. Un alt obicei foarte vechi, care simbolizează viața și moartea, este dansul Caprei sau „Capra”. Colindătorul care se află în acest rol are o costumație specială și poartă o mască din lemn ce simbolizează o capră. În timpul colindului, „Capra” trece prin mai multe stări sufletești: veselie, tristețe, moarte și reînviere. Aceste trăiri reprezintă, de fapt, viața oamenilor pe pământ.
În alte zone ale Moldovei, tineri flăcăi dansează „Căluțul”, tradiție care simbolizează trecerea oamenilor prin timp, precum și lupta cu greutățile. Un alt dans specific este „Ursul”, în care unul dintre colindători sau toți poartă blana acestui animal. Dansul lor simbolizează fertilitatea pământului și bunăstarea. De asemenea, din tradiție nu lipsește dansul „Măștilor”, în care apar colindători cu diferite măști artizanale de animale preistorice, de oameni de grotă, de moși și babe.
Toate aceste tradiții și obiceiuri simbolizează anii vechi care s-au scurs, secolele care au trecut și, totodată, se creează o imagine a generațiilor dispărute, a celor prezente, dar și viitoare prin copilul nou-născut, care este legănat de o „babă” și un „moș”.
Pe lângă aceste obiceiuri, se adaugă și tradiția culinară, care, de asemenea, este foarte bogată în această zonă. În timp ce copiii merg din casă în casă să vestească venirea Anului Nou, gospodinele dau zor cu pregătitul bucatelor pentru seara trecerii dintre ani.
Pentru crearea unui meniu special în seara de Anul Nou, este bine să includem struguri, pește, carne de porc și leguminoase. Pe lângă acestea, nelipsita „plăcintă cu răvașe”, care este reprezentativă doar pentru seara de Anul Nou. Plăcinta cu răvașe este, de cele mai multe ori, fie cu brânză dulce, fie cu brânză sărată. În plăcintă se pun bani sau bilețele scrise cu diferite mesaje. Cine găsește banul va avea bani tot anul.