Odiseea manuscriselor de la Marea Moartă

În istoria textului biblic, descoperirile de la Marea Moartă sunt de-a dreptul senzaţionale. Acestea aduc, pentru prima dată, după milenii, mărturii documentare asupra evenimentelor din Sfânta Scriptură, ceea ce dovedeşte realitatea informaţiilor din scrierile vechi testamentare.

Împrejurările descoperirilor sunt în general cunoscute, fiind semnalate masiv în publicaţiile vremii. Nişte păstori beduini, în anul 1947, căutând o oaie rătăcită, au descoperit într-o grotă de la Qumran (localitate situată la 14 km sud, pe malul nord-vestic al Mării Moarte) vase de lut în care se aflau fragmente de suluri cu texte sacre. Au fost anunţaţi specialiştii de la Şcoala Biblică din Ierusalim, care prezenţi la faţa locului au constatat că e vorba de manuscrise ale Vechiului Testament. Cercetările au continuat şi, în 1952, au fost descoperite alte două grote, grota trei şi grota patru, ultima, cea mai importantă pentru conţinutul şi valoarea manuscriselor găsite.

Aventuri, fantasme, răpiri, şantaje, furturi

În anul primei descoperiri (1947), Palestina se afla sub stăpânire britanică. Manuscrisele descoperite în prima grotă au fost depozitate la Şcoala Americană din Ierusalim, pentru a fi examinate. În anii â50, situaţia politică s-a schimbat. La acea vreme, Palestina era împărţită între noul stat Israel şi regatul Iordaniei, iar zona Qumran se afla sub jurisdicţie iordaniană. Noile manuscrise au fost, astfel, transferate la Muzeul Arheologic al Palestinei, cunoscut ulterior sub numele de Muzeul "Rockefeller", din Ierusalimul de Est. Între timp, manuscrisele din grota unu au fost transferate în Ierusalimul de Vest, sub control israelian. După războiul din 1967, şi Muzeul "Rockefeller" a ajuns sub jurisdicţie israeliană.

În timpul schimbărilor relatate, o parte (care nu poate fi apreciată exact) din manuscrisele de valoare inestimabilă a dispărut. Numeroase alte fragmente au făcut şi fac încă obiectul unui trafic incalificabil. Aventurile trecerii manuscriselor dintr-o mână în alta sunt marcate de răpiri, şantaje, furturi, pe baza cărora s-ar scrie uşor scenariul unui film de serie neagră.

Un exemplu despre uşurinţa cu care a fost tratată descoperirea lor a fost dat de Milees Copeland, agent CIA: după ce a reuşit să "cumpere", în schimbul a câteva mii de dolari, două din preţioasele rulouri de la un speculant arab, a avut deplorabila idee de a le desface pentru a le fotografia, în balconul ambasadei americane din Damasc. O pală de vânt a împrăştiat şi a făcut pierdute pentru totdeauna fragmente importante din manuscris.

Un alt exemplu despre fantasmele stârnite în minţile oamenilor de celebrele manuscrise a fost dat de militarii israelieni: înainte de ocuparea Ierusalimului, generalii Moshe Dayan şi Ariel Sharon au proiectat un raid asupra Muzeului "Rockefeller" din Ierusalimul de Est pentru a intra în posesia manuscriselor. Menţionăm că cele 65 tone de argint şi 26 tone de aur în lingouri nu i-au preocupat nici o clipă, singurul scop al raidului fiind furtul manuscriselor.

Descifrarea manuscriselor

O problemă foarte importantă pentru studierea manuscriselor a fost traducerea lor, pentru a li se cunoaşte integral conţinutul. Or, acest lucru a întârziat nespus de mult, spre exasperarea cercetătorilor, care aşteptau febril celebrele documente.

Descifrarea manuscriselor a fost împiedicată de mai mulţi factori. Pe lângă statutul ambiguu, datorat absenţei unui proprietar oficial, a apărut o dificultate în plus: echipa de specialişti şi de editori care a lucrat la descifrare s-a erijat într-o autoritate supranaţională independentă, care a ascultat numai de ordinele Vaticanului. Echipa a impus un monopol absolut asupra tuturor reproducerilor sau traducerilor faimoaselor manuscrise. Când, în 1986, profesorul Robert Eisenman, de la Institutul de Arheologie W.F. Allbright, şi dr. Philip Davies, de la Universitatea din Shefield, ambii cercetători de prim rang, au dorit să consulte rulourile-manuscris la Ierusalim, directorul echipei internaţionale ce se ocupa de conservare le-a răspuns clar: "Nu veţi vedea rulorile în viaţă".

Motivul evident pentru care manuscrisele au fost ţinute departe de ochii publicului şi chiar ai specialiştilor este natura religioasă a acestora. Manuscrisele au fost redactate de o comunitate monastică - esenienii, de cult non-rabinic, creată la începutul secolului al II-lea î.Hr. Mai mulţi savanţi care au avut acces la texte le-au descris ca nefiind evreieşti în sens strict, ci de o factură iudeocreştină, conţinând câţiva germeni din învăţămintele lui Iisus, la un secol şi jumătate înainte de naşterea acestuia (anul 7 î.Hr.)! Câteva din asemănările "suspecte" sunt: salvarea sufletului în ziua judecăţii, renunţarea la bunurile materiale, respectarea legii mozaice, necesitatea pentru credincios de a-şi exprima credinţa nu prin ritualuri, ci prin comportament.

Imediat au apărut suspiciuni referitoare la corectitudinea cercetătorilor aleşi de Şcoala Biblică pentru a descifra manuscrisele: aceşti editori "oficiali" aleşi de autorităţile creştine vor fi imparţiali în faţa unor texte ce pun la îndoială originalitatea învăţăturilor lui Hristos? Respectivele îndoieli, combinate cu "embargoul" pus asupra manuscriselor, au dat naştere la un adevărat război între savanţi.

Conflictul a fost alimentat în timp de încetineala cu care au fost traduse textele. La 45 de ani de la descoperirea lor, cu o încetineală exasperantă, echipa de savanţi a publicat traducerile a mai puţin de un sfert din manuscrise.

Din fericire pentru restul savanţilor dornici să cerceteze manuscrisele, există un set de fotocopii ale acestora la Biblioteca "Huntington" din California. Conducerea bibliotecii se angajase cu mult timp în urmă să nu facă publice respectivele fotografii fără acordul echipei oficiale. Din devotament pentru ştiinţă, acordul a fost rupt unilateral şi au fost date publicităţii 1.800 de fotografii ale manuscriselor, însoţite de traduceri preliminare.

"Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu"

Recent, doi specialişti americani, Robert Eisenman şi Michael Wise, au publicat independent, sub nume propriu, o traducere voluminoasă (361 pagini) a o cincime din manuscrise, provenind din grota patru de la Qumran. Cartea, apărută în engleza-americană, a fost tradusă în franceză de Jean-Christophe Attias (Ed. Fayard, 1995) şi cuprinde 50 de texte traduse, 33 din ebraică şi 27 din aramaică, cu interpretările de specialitate.

Multe pagini din manuscris atestă că esenienii aşteptau un Mesia, dar menţionau că acesta ar trebui să fie din rândurile lor (textul 4Q 252). Din texte reiese aversiunea esenienilor faţă de clerul de la Ierusalim (aversiune identică exprimată şi de Iisus). Acest lucru iese la iveală din următoarele fapte: cu 160 de ani î.Hr., un mare preot, pios şi intransigent, pe nume Yose ben Yoser, a fost crucificat de autorităţile clericale de la Ierusalim. Acest personaj seamănă bine cu Mântuitorul menţionat de mai multe ori în manuscrisele de la Marea Moartă şi reprezintă o figură dominantă, de inspiraţie precreştină, a tradiţiei eseniene. Discipolii acestuia s-au retras din Ierusalim, aruncând asupra autorităţilor anateme feroce. Numeroase "preecouri" ale învăţăturilor lui Iisus se mai regăsesc în textele 4Q 397-399 şi 4Q 213-214 reliefate prin aceea că baza justiţiei (înţelegerii) o reprezintă Credinţa, nu Legea. Acest lucru pune comunitatea esenienilor într-o lumină aparte, ei nu recunoşteau o altă lege decât cea a lor, ceea ce explică şi refuzul de a plăti impozite ocupanţilor romani.

Pe de altă parte, în unele texte eseniene există învăţăminte cu totul opuse celor formulate de Iisus, în special referitoare la respectarea sabatului şi la plata impozitelor ("Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu").