Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Unul din filmele acestui început de an care au făcut deliciile spectatorilor este "Hoţul de cuvinte" (The Words), avându-i în distribuţie, deşi în rol secundar, pe celebrul Jeremy Irons şi pe Denis Quaid,
Probabil că această formulă ca o sentinţă poate să surprindă pe mulţi, dar chiar de la începutul acestui an avem datoria să ne aducem aminte că în 2013 se împlinesc trei decenii de la moartea celui care a
Vineri, la Iaşi, la ora 18:00, la librăria Palas va avea loc lansarea unui volum mult aşteptat, semnat de unul dintre cei mai valoroşi realizatori de televiziune pe care-i avem, Adelin Petrişor. Este vorba de
Odată cu schimbările majore din toamnă care au avut loc la Institutul Cultural Român, noua conducere intenţionează să reorganizeze editura institutului. Directoare va fi Mariana Bulei, care speră că de anul
Ca în fiecare an, la Botoşani, de ziua lui Eminescu, se decernează Premiul Naţional de Poezie de un juriu condus de Nicolae Manolescu. Anul acesta nominalizaţii sunt următorii: Mircea Cărtărescu, Marta Petreu, Io
Anul acesta, artistul plastic Valeriu Mladin împlineşte 55 de ani. Se află la deplină maturitate şi prin fiecare expoziţie şochează în sensul bun al cuvântului. Face parte, cum ar veni spus, din generaţia
Faptul că astăzi se împlinesc 163 de ani de la naşterea lui Eminescu nu ar trebui să ne creeze obligaţia de-a scrie despre el. Conformismele de acest fel mai mult strică decât fac bine. Reamintirea poetului nu ar
Anul care s-a încheiat a fost îndoliat de dispariţia multor personalităţi dintre care îi amintim pe istoricul Florin Constantiniu, poeta Constanţa Buzea, istoricul Şerban Rădulescu Zonner, membru fondator al
Marele etnolog şi eminent patriot care a fost Ernest Bernea, tatăl lui Horia Bernea, ne mai poate oferi surprize de cea mai bună calitate. Este vorba de un manuscris al său inedit, "Maramureş, ţară românească",
Noua conducere a ICR şi-a propus pentru acest început de an să deschidă şapte filiale în provinciile istorice ale ţării, Moldova, Banat, Crişana, Oltenia, Dobrogea, Maramureş, Transilvania, Muntenia. Andrei
Aşa se intitulează un excepţional volum de corespondenţă dintre poetul bucovinean evreu de limbă germană Paul Celan şi poeta austriacă Ingeborg Bachmann. Volumul a apărut cu un consistent aparat critic la
Anul acesta, regizorul Lucian Pintilie împlineşte 80 de ani. Este o vârstă pe care nu se gândea s-o apuce având în vedere viaţa zbuciumată pe care a dus-o. Dar pe de altă parte opera sa merită o asemenea cinst
La sfârşitul lui martie anul acesta, are loc la Paris un important târg de carte la care România este invitată de onoare. Cu acest prilej, Centrul Naţional al Cărţii din Franţa, consultându-se cu Institutul
La Muzeul Ţăranului Român, în Sala Oaspeţi, a fost vernisată pe 21 decembrie expoziţia "Războiul împotriva ţărănimii române, anii colectivizării (1949-1962)", care va putea fi vizitată până în luna mai
La Buenos Aires, în luna noiembrie anul trecut revista "Eneur" a publicat fragmente de poezie română în traducerea Rodicăi Grigore. Antologia cuprinde autori diverşi de la Lucian Blaga la Marin Sorescu şi de la Ma
Anul acesta, marele pictor Ştefan Câlţia a împlinit 70 de ani. Este o vârstă frumoasă pe care artistul o onorează printr-o activitate artistică fără reproş. Ca şi în cazul scriitorilor al căror stil este
La 44 de ani, Filip Florian se poate considera unul dintre scriitorii români fericiţi. Romanul său de debut, "Degete mici", a fost încărcat de onoruri şi tradus în zece limbi la edituri străine de prestigiu. Nu
O mare sărbătoare vine de departe. Covârşiţi de explozia jubilatoare, puţini sunt cei ce simt mâna lui Dumnezeu, care îi poartă lucrarea. Aşa cum ne-o repetă în fiecare an colindătorii, o sărbătoare
De pe 7 decembrie până pe 17 februarie, Galeria Galateca de la parterul Bibliotecii Centrale Universitare găzduieşte o expoziţie inedită de benzi desenate şi comics-uri, care doreşte să pună în evidenţă
Tot la Opera Română, pe 16 decembrie, va avea loc un spectacol inedit, realizat de compozitorul Dan Dediu, plecând de la piesa lui I.L. Caragiale. Până acum nu am auzit şi nu am văzut un Caragiale pe muzică,
Opera Română organizează şi în acest an spectacole dedicate zilelor de Crăciun. Vor fi implicaţi actori lirici de primă linie, dintre care o amintim pe cunoscuta soprană Felicia Filip. Astfel, pe 15 decembrie va
Aşa se intitulează un volum adorabil al lui Umberto Eco apărut şi în româneşte anii aceştia. Îl amintim pe celebrul autor italian deoarece 2012 poate fi considerat şi anul său, deoarece chiar în ianuarie
2012 nu a fost doar anul Caragiale, ci şi anul Tarkovski. În aprilie, regizorul rus ar fi împlinit 80 de ani. Dar el a murit la 54, în exil. Mulţi au crezut că boala necruţătoare de aici i s-a tras, obligat să p
De ieri, 3 decembrie, ICR din Aleea Alexandru găzduieşte o expoziţie neconvenţională "Lecţia de artă III", realizată de studenţii de la Universitatea Naţională de Arte, Secţia grafică, sub îndrumarea
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Fraților, nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul oamenilor și altul este trupul dobitoacelor și altul este trupul păsărilor și altul este trupul peștilor. Sunt și trupuri cerești și trupuri
Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul († 96) Acest sfânt al Bisericii noastre din veacul apostolic este unul dintre cei mai importanți părinți din primul secol al istoriei creștine. El era de loc din
Sfântul Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, ediția a IV-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 359–360 „Cuvântul de chemare la
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


