Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Anul acesta, în mai, s-au împlinit 50 de ani de la plecarea lui Lucian Blaga. Sfârşitul său a venit după o lungă perioadă de interdicţie, când nu a putut să facă altceva decât să traducă. Din această
Mâine la ora 19:30 are loc premiera spectacolului "Vocea umană" de Jean Cocteau pe scena Teatrului Metropolis. Regia aparţine Sandei Manu. Piesa este formată dintr-un monolog susţinut de Oana Pellea, care exprimă
Joi, la Muzeul Literaturii Române de pe bd. Dacia, la ora 13:30, Asociaţia culturală "Iulia Haşdeu" afiliată UNESCO lansează suplimentul revistei "Mesaj literar", care cuprinde în principal Testamentul literar al
Fundaţia "Gabriela Tudor" prezintă mâine la 19:30, în premieră la Muzeul Naţional de Artă Contemporană spectacolul "Available" realizat de coregraful Cosmin Manolescu în colaborare cu doi coregrafi străini,
La începutul lunii, Fundaţia Academia Civică din Bucureşti a organizat trei evenimente: masa rotundă cu tema "Rusaliile negre: deportarea în Bărăgan" şi vernisarea unei duble expoziţii comemorative -
O temă importantă a iconografiei ortodoxe religioase o reprezintă tabloul votiv. Ctitorii, cinstiţi de-a lungul secolelor prin realizarea portretelor pe pereţii monumentului pe care l-au înălţat, figuraţi, în p
Vineri, la ora 19:30, publicul poate audia un divan muzical persan având ca protagonist grupul "Constantinopole". Este vorba de a şaptea reprezentaţie derulată de ICR în cadrul programului "Când Bizanţul eram
Ca la fiecare sfârşit de an, ultima săptămână din noiembrie sau prima din decembrie, revista "România literară", cu sprijinul Fundaţiei "Anonimul", decernează la Clubul Prometheus distincţia "Cartea anului".
Între 16 şi 20 noiembrie, Mircea Cărtărescu este invitat în Suedia de Trustul Albert Bonniers Forlag, cu prilejul apariţiei în suedeză a celui de-al doilea volum din Jurnalul său, care acoperă intervalul
S-au împlinit o sută de ani de la naşterea celui care a însemnat foarte mult pentru exilul românesc. Născut în 1911, în acelaşi an cu Emil Cioran, Ciorănescu a găsit de cuviinţă să plece din ţară în
Editura "Christiana" din Bucureşti a publicat recent cartea fratelui Alexandru Mihail Niţă, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din Arhiepiscopia Sibiului, intitulată "Paradiziaca expediţie". O propunere
Luna aceasta, Lia Perjovschi este prezentă cu lucrările ei în Irlanda, la Festivalul Tulca din Galway. Expoziţia este organizată de ICR din Londra şi vrea să pună în evidenţă una din cele mai originale
Jubileul 90 al regelui Mihai este marcat şi de o apariţie de excepţie la editura Casa Radio. Avem în vedere albumul "În slujba voastră în toate timpurile. Mesaje şi convorbiri radiofonice ale Regelui Mihai I al
Laureatul din acest an al festivalului internaţional al filmului de scurtmetraj de la Târgu Mureş este regizorul spaniol Kote Camacho pentru pelicula sa "Marea cursă". Elementul inedit al peliculei îl constituie
La sfârşitul lunii octombrie, istoricul francez Jean Delumeau s-a aflat în ţara noastră. Ocazia a fost prilejuită de decernarea titlului de "Doctor honoris causa" al Universităţii din Bucureşti, la propunerea
La începutul acestei luni, Asociaţia "Copil dorit" din Bucureşti, în parteneriat cu Fundaţia "Dăruind vei dobândi" şi cu Asociaţia culturală "Dorel Zaica", a organizat un concurs de desen şi pictură şi o
Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, o trupă de teatru din România va evolua într-un spectacol în Rusia, chiar pe scena legendarului Teatru Taganka din Moscova. Este vorba de tânărul studio de teatru "Atipik"
Între 16 şi 18 noiembrie 2011, la Centrul de întâlniri şi conferinţe "Hans Bernd von Haeften" din Sibiu, sub egida Academiei Evanghelice Transilvania, se va desfăşura cea de-a VIII-a Conferinţă a Grupului de lu
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă… Chiar dacă poalele Carpaţilor ne înfiorau umerii cu brizele tăioase ale începutului de iarnă, aerul primitor al gazdelor şi entuziasmul organizatorilor au făcut ca
Mâine începe la Ploieşti prima ediţie a Festivalului de teatru "Toma Caragiu". Noutatea acestei manifestări constă în aceea că va renuni cele mai valoroase şi mai longevive puneri în scenă româneşti din
Miercuri, la ora 19:00, la Institutul Cultural Francez din Bucureşti are loc lansarea ediţiei în franceză a cărţii lui Gabriel Liiceanu, "Uşa interzisă" (La porte interdite). Vor vorbi Michelle Dobre şi Didier
Joi se deschide cea de-a opta ediţie a Festivalului de film românesc de la Londra. Festivalul are ca emblemă deviza "Iubire fierbinte, inimi de gheaţă" şi va prezenta pelicule care au în vedere complicatul
Până în 1990 puţini dintre noi ştiam cine este André Scrima. El a plecat din ţară la mijlocul anilor '50, devenind un mare cărturar întru duh şi făcând din ştiinţa de carte un apanaj al celui cu adevărat
Opera Naţională Bucureşti (ONB) invită iubitorii muzicii clasice vineri, 11 noiembrie, să participe la reprezentaţia cu opera "Rigoletto", semnată de Giuseppe Verdi. În rolul titular, spectatorii se vor bucura de
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le‑a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore,
Fraților, faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s‑a născut într‑o familie păgână bogată, care l‑a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 388 „Viețile și laudele sfinților se aseamănă strălucirii stelelor. Că stelele sunt așezate și
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


