Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 23-a după Rusalii. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte
Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 23-a după Rusalii. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte
La Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” de la Nușeni, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc cea de-a IX-a ediție a întâlnirii anuale a Societății Bibliștilor Ortodocși Români (SBOR). În cadrul
Pentru clerul și credincioșii ortodocși din parohiile Șugag I și Șugag II, Protopopiatul Sebeș, ziua de joi, 22 octombrie, a fost una cu o semnificație duhovnicească deosebită, întrucât au primit în
Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea și-a sărbătorit ocrotitorul unuia dintre paraclise, pe Sfântul Apostol Iacov, rudenia Domnului și întâiul Episcop al Ierusalimului, vineri, 23 octombrie. Cu
La Sala Teatrului de Artă din Deva, arhim. Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, a susținut conferința „Calea renașterii duhovnicești”, în prezenţa
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Pelerinii care poposesc în aceste zile pe Dealul Patriarhiei pentru a cinsti sfintele moaşte primesc zilnic, conform tradiției, pachete cu alimente oferite de voluntarii „Tineri în acțiune” ai Arhiepiscopiei Buc
Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat joi, 22 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”, la Căminul Cultural din comuna Vlădești,
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește expoziția „Comics Didactic - Literatura română în benzi desenate”, realizată de autorul de bandă desenată Mihai Ionuț Grăjdeanu. Proiectul reprezintă o
Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23 prezintă în Sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român expoziția „Patrimoniul lui Ivan Patzaichin”. Concepută de Teodor Frolu, partenerul lui Ivan ș
Muzeul Municipiului București organizează vernisajul expoziției „Raffet. Ilustrații de călătorie”, la Palatul Suțu, miercuri, 14 iunie, de la ora 17:00. Expoziția își propune să aducă în fața
Primăria Municipiului București, prin CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează sâmbătă, 17 iunie, și duminică, 18 iunie, pe Șoseaua Kiseleff, cea de-a 14-a
Muzeul Național al Țăranului Român deschide astăzi, 13 iunie, de la ora 17:30, în Sala Acvariu, expoziția „Universul satului”, cu lucrări realizate de pictorul naiv Gheorghe Ciobanu. Îndrăgostit de lumea
Corul academic al Radio România va susține joi, 15 iunie, la Sala Radio, un concert de inspirație autohtonă, în cadrul căruia invitat special va fi Cornel Groza, dirijorul Corului Filarmonicii din Cluj-Napoca.
Muzeul de Artă Constanța găzduiește expoziția de pictură „Tărâm imaginar” a artistei Gabriela Aniței, vernisată în 7 iunie 2023. „Simbol al iubirii eterne și al incertitudinii, marea este unul dintre ce
La Palatul Culturii din Iași are loc, azi, 9 iunie 2023, lansarea volumului bilingv „Iași - istoria tramvaiului/ tram history” și vernisajul expoziției „Tramvaiul ieșean la 125 de ani”, evenimente
La Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi (Palatul Culturii) va putea fi vizitată, în perioada 8 iunie - 2 iulie 2023, o inedită expoziție itinerantă, rezultat al unui parteneriat între mai multe muzee din
La Academia Română (AR) s-a desfășurat, ieri, conferința „Carol al II-lea al României. Un rege controversat”, prezentată de istoricul Narcis Dorin Ion, directorul general al Muzeului Național Peleș. „La ș
Ziua învățătorului a fost marcată în data de 5 iunie, sărbătoare instituită prin Legea nr. 289/2007, zi care reprezintă, totodată, şi data naşterii omului de cultură Gheorghe Lazăr, considerat
La Palatul Parlamentului, în Sala de Expoziții „Constantin Brâncuşi”, are loc începând de azi, 7 iunie, până în 30 iunie 2023, sub egida Camerei Deputaţilor, Salonul Naţional „Mihai Eminescu”, dedicat
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” găzduiește în Cantonul de Drum expoziția „Copilăria la sat”, care cuprinde desene semnate de eleva Petra Andrei-Negru, în vârstă de doar 11 ani. Lucrările red
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) prezintă, în Sala Irina Nicolau, expoziția temporară „Păstorit contemporan. Un patrimoniu, mai multe dileme”, bazată pe un material documentar rezultat în urma ce
Primăria Capitalei, prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție - CREART, al municipiului București, redeschide joi, 8 iunie, Grădina cu Filme - Cinema&More din Piața Alexandru Lahovari nr. 7. Şi în cel
Fundația Inocenți București, în parteneriat cu Fundația Résonnance și Casa Artelor „Dinu Lipatti”, cu sprijinul Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, al Ambasadei Elveției în România
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește vineri, 9 iunie, la sediul din str. Nicolae Crețulescu nr. 8, de la ora 15:00, lansarea cărții „Ore și hore românești. Versuri ocazionale”, de Elena
ICR Paris invită publicul la conferința „Oameni care unesc națiuni - Anghel Saligny, un inginer român de excepție, de origine franceză și poloneză” („Des gens qui relient les nations - Anghel Saligny - un
La Palatul Naţional al Copiilor (PNC) din Bucureşti se va desfăşura, în perioada 12-16 iunie 2023, Concursul naţional de interpretare instrumentală „Marele Premiu”, eveniment la care mulţi copii talentaţi vo
La Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj are loc, în perioada 29 mai - 2 iunie 2023, o serie de activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie). Evenimentul central îl reprezintă
Peste 3.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional „Cantus Mundi” din ţară participă, în 1 iunie 2023, de Ziua Internaţională a Copilului, la a doua ediţie a evenimentului
Cu prilejul Zilei Tratatului de la Trianon şi a 152 de ani de la naşterea marelui istoric român Nicolae Iorga, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, TRINITAS TV, Departamentul de
Parohia Brâncuși și-a sărbătorit sâmbătă, 28 mai, ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Rusul, prilej cu care, după Sfânta Liturghie, a fost vernisată expoziția fotografică aniversară „15 ani de misiune: în
Galeria de Artă Veche Românească din cadrul Muzeului Național de Artă al României cuprinde aproximativ 900 de piese, de la icoane, fragmente de fresce, broderii, până la manuscrise, tipărituri și sculptură
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


