Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Paul Barbăneagră, un regizor apreciat la Paris

Paul Barbăneagră, un regizor apreciat la Paris

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Daniela Șontică - 01 Feb, 2021

Un intelectual român care a ajuns celebru în Franţa a fost regizorul Paul Barbăneagră, cunoscut multora prin vocea sa de la Radio Europa Liberă. Plecat în Franţa la un festival de film, în 1964, nu s-a mai întors în ţară.

S-a născut în Isaccea, la 11 februarie 1929, în familia unui comerciant. După ce a studiat la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi, a pornit să cucerească Bucureştiul. S-a înscris la Medicină, iar după câţiva ani de studii neterminate, a urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, luându-şi licenţa în regie.

Timp de şapte ani a realizat în cadrul Studioului cinematografic „Sahia” cinci filme documentare. Filmul dedicat lui Nicolae Tonitza a obţinut Premiul pentru cel mai bun documentar. Era în 1964, an care i-a adus lui Barbăneagră împlinirea unui vis pe care îl nutrea de 20 de ani, practic, de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Să plece în Franţa. De aceea a căutat şi mijloacele de a-şi împlini visul evadării. Participând la un festival internaţional de film, cere azil politic şi se stabileşte la Paris.

Într-un interviu acordat lui Cris­tian Bădiliţă, regizorul se confesa: „Am trăit adolescenţa şi prima mea tinereţe înrobit de ideea de a ajunge într-o zi în Franţa. Pentru mine, Franţa nu era o ţară, era o promisiune, o promisiune mitică. Adevărata capitală a României (pe care mi-o închipuiam eu, o Românie profund culturală şi cu deschidere spre universalitate) nu era Bucureştiul, ci Parisul. M-am înşelat. Dar atunci, după ce sovieticii ne-au împins într-un fel de preistorie, pentru mine tot ceea ce constituia element pozitiv, dătător de speranţă, de energie, era francez şi îşi avea izvorul la Paris”.

În capitala Franţei a lucrat la Institutul de Estetică şi a realizat pentru marile televiziuni franceze trei filme despre artă şi tradiţie. Apoi a urmat serialul de succes internaţional cu titlul „Arhitectură şi geografie sacră”, o coproducţie a televiziunii „France 3” şi Cluny Te’le’-Film. Din seria respectivă, pelicula „Versailles, palatul-templu al Regelui Soare” a obţinut Marele Premiu pentru scenariu la Festivalul Internaţional de Film (1976). A realizat şi filmele documentare „Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului”, „Chateaubriand, desluşitor al istoriei”, „Zamfir sau rugăciunea sunetului”, „Reîntoarcerea în România”.

La zece ani de la căderea comunismului în România, a făcut filmul „Sibiu-Hermannstadt”, împreună cu Dumitru Budrala.

Marele talent de cineast i-a fost recunoscut la nivel mondial, nu doar în Franţa. A primit numeroase distincţii şi premii: Marele Premiu pentru imagine la Festivalul Internaţional al Filmului de Artă (1980), Marea Medalie a Analizei Arhitecturale, decernată de Academia de Arhitectură Franceză (1989), Marele Premiu al Audiovizualului Francez pentru întreaga activitate (1990).

S-a considerat un discipol al ideilor lui Mircea Eliade, fapt pentru care a şi făcut un film despre el. Tot maestrului său i-a dedicat volumul „Arhitectură şi geografie sacră. Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului”, care a apărut şi în limba română, în anul 2000. Alături de Cristian Bădiliţă a realizat volumul de interviuri „Întâlnirea cu sacrul” (în care sunt cuprinse şapte interviuri cu şi despre Mircea Eliade).

Prin întreaga sa activitate a fost nu numai un regizor dintre cei mai buni, ci şi un autentic mesager al culturii române peste hotare. Paul Barbăneagră s-a stins din viaţă la Paris în 13 octombrie 2009.