Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Poezia lui Tudor Arghezi în tuşa Ligiei Macovei
Muzeul Municipiului București aduce în atenția publicului o nouă expoziție, „Ligia Macovei și lirica lui Tudor Arghezi”, care își deschide porțile azi şi propune vizitatorilor capodopere ale marelui poet interpretate în tușa Ligiei Macovei. În variaţiile lirice pe care le abordează, Tudor Arghezi conturează un univers în care tratează teme diverse şi în care oglindeşte principii, concepte, idei reduse la trăiri, experienţe şi impresii. Această atitudine îl plasează pe Arghezi la un nivel revoluţionar al poeticii româneşti.
Ligia Macovei a fost artista care a realizat una dintre cele mai importante opere de ilustrator din România, fiind elogiată mai ales pentru transpunerea grafică a liricii eminesciene și argheziene. Expoziția „Ligia Macovei și lirica lui Tudor Arghezi” îmbină frumusețea artei plastice cu poezia argheziană, artista ilustrând poeme din volumul „Poezii”, apărut la Editura Minerva, în anul 1970.
Cristina Măciucă-Ioniță, curatorul expoziției, consideră că „măiestria Ligiei Macovei și versurile lui Arghezi au conturat o expoziție de poveste. Ligia Macovei reuşeşte, prin simţul său artistic şi tehnica perfecţionată, să transpună ea însăși acest univers prin evidenţierea fiecărui element marcant al poeziei şi preluarea principiilor definitorii stilului arghezian. Lirica argheziană este marcată de setea de cunoaştere a lumii, prin care poetul încearcă să înțeleagă sensul vieții. Ligia Macovei preia aceste sentimente și le transpune prin filtrul său artistic, conturând o lume a simbolurilor, determinantă pentru perceperea dimensiunii universului arghezian și dramatismului acestuia. Arghezi abordează teme diverse: poezia filosofică, poezia socială, poezia de dragoste, dar și universul miniatural. Artista reușește să le interpreteze cu o sinceritate plastică, fără a se ascunde de privitor. Expune sentimentele tragice, frica, deznădejdea, melancolia printr-o linie expresionistă. Se pliază astfel foarte bine pe stilul arghezian, ambii refuzând să promoveze frumusețea și tradiționalismul convențional. Uneori se manifestă prin simboluri, alteori printr-o spontaneitate debordantă și sinceră.”
Seria excepţională de desene reflectă iscusința de mare desenatoare a Ligiei Macovei, eleva maestrului Jean Alexandru Steriadi şi a pictoriţei Cecilia Cuţescu-Storck. Expoziția poate fi vizitată până la data de 18 iulie, la sediul „Colecțiilor de Artă Ligia și Pompiliu Macovei” din strada 11 Iunie nr. 36. (A. D.)