Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Povești țesute în culori și forme
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) prezintă, în Sala „Irina Nicolau”, expoziția „Cronicile Covorului Roșu. Narațiuni întrețesute în culoare și formă”, a artiștilor Ana Asavei-Pietraru, Elena Ilash și Florin Marin. Țesăturile românești nu servesc doar ca obiecte decorative, acestea sunt narațiuni bogate în povești, credințe și obiceiuri ce aparțin comunităților implicate în realizarea lor.
Fiecare piesă din expoziție este o dovadă a priceperii și creativității artiștilor, care reușesc să ridice aceste prototipuri-covoare dincolo de originile lor funcționale, transformându-le într-o pânză pentru expresia artistică actuală. Varietatea materiilor prime folosite în crearea lucrărilor expuse, dar și a tehnicilor deopotrivă, ajută la receptarea unei experiențe senzoriale ce reflectă spiritul comun care le posedă, şi anume conceptul de identitate culturală.
Curatorul expoziției, Kassandra Catrinescu, consideră că „actul de a țese este înrădăcinat în tradițiile de bază ale culturii românești, de multe ori, imaginat ca o transcendere a simplului act de realizare a unui obiect țesut. Este mai degrabă o metaforă pentru construcția identității, împletind experiențe, motive și valori personale dar, totodată, colective, luminând peisajul cultural din care fac parte prin capacitatea lor de a putea fi eternizate. Asemeni practicilor tradiționale de cusut, artiștii «Cronicilor Covorului Roșu», trei artiști de forță ai artei contemporane românești, își împletesc propriile expresii artistice pentru a dezlega firele de identitate care ne leagă de moștenirea noastră culturală. Instalațiile și sculpturile de dimensiuni impresionante, picturile realizate pe preșurile dungate atât de bine cunoscute nouă provoacă granițele conceperii tradiționale a țesăturilor, implicându-ne cu materialul în moduri neașteptate”.
Tradiția reprezintă nu doar un fundal al acestei expoziții, ci o entitate vie, care respiră și modelează identitatea și experiența personală a artiștilor. Utilizarea motivelor tradiționale din formele propuse în unele lucrări evidențiază legătura dintre trecut și prezent, ilustrând o preocupare pentru păstrarea identității. Alegerile estetice ale artiștilor, cum ar fi utilizarea culorilor puternice și compozițiile izbitoare, întăresc semnificația tradiției ca mijloc de exprimare și sursă vitală de inspirație. Expoziția de la MNȚR va putea fi vizitată până în 17 noiembrie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. (A. D.)