Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Prințul Charles alături de actorii de la TNB
Unul dintre cei mai de seamă vizitatori străini ai României, care nu doar că este plăcut impresionat de țara noastră, ci face și un „lobby” eficient în exterior este Prințul Charles. Zilele acestea, el s‑a aflat la Teatrul Național din București (TNB), unde a participat la un spectacol creat special pentru această ocazie.
Prințul Charles a vizitat Naţionalul din Bucureşti, vinerea trecută, unde a participat la mai multe activități: a urcat pe scenă, a vizitat atelierele unde se realizează decorurile și a participat la un spectacol creat special pentru această ocazie, spectacol ce a cuprins momente jucate în diverse piese de către actori precum Ion Caramitru sau Dan Puric. Pe lângă dialogul avut cu directorul TNB, Ion Caramitru, prințul s‑a întâlnit și cu alte personalități - actrița Ilinca Tomoroveanu, directorul artistic al teatrului, şi cu Romeo Belea, arhitectul proiectului de consolidare a aceleiași instituții culturale.
Ion Caramitru i‑a prezentat Alteţei Sale Regale acustica de calitate a sălii, interpretând un scurt fragment în limba engleză, apoi i‑a arătat un catalog de prezentare a TNB, în care se afla și o imagine a sălii așa cum era în perioada comunistă. „Este una dintre cele mai mari scene din Europa. E cât un stadion de fotbal", a spus Caramitru, citat de Agerpres.
Prințul Charles s‑a arătat extrem de interesat de munca celor din atelierul de tâmplărie, cu care a purtat scurte discuții, apoi a parcurs moderna Sală Media, pentru ca în Sala Studio să fie întâmpinat de circa 100 de persoane, angajați ai teatrului, ai British Council (BC), dar și tineri care studiază limba engleză la BC.
Spectacolul special creat pentru Alteța Sa Regală a durat peste 30 de minute și a fost deschis de actorii care joacă în ActOrchestra, definită ca un „joc la care se râde”.
Este de notorietate faptul că prințul apreciază în mod deosebit tradițiile românești, așa că un ansamblu folcloric, împreună cu două fetiţe care au cântat la vioară, a creat linia melodică a spectacolului, spectacol ce a continuat cu un fragment de Shakespeare, interpretat de Ion Caramitru în limba engleză, şi cu un moment de step realizat de Dan Puric, alături de mai mulţi actori. Dar când vine vorba de tradiții folclorice românești nu poți omite Călușarii, și în mod firesc spectacolul a fost încheiat de aceștia.
Programul artistic a continuat cu interpretarea Ancăi Sigartău a melodiei „Of, inimioară” și cu un moment oferit de ActOrchestra, care i‑a introdus pe spectatori în atmosfera specifică circului, asta cu ajutorul costumelor, al recuzitei și al unor „instrumente” muzicale neconvenționale, constând în claxoane de mașini vechi. Programul artistic s‑a încheiat tot cu muzică folclorică.
La plecare, Prințul Charles a primit un cadou din partea instituției: „Cadoul nostru, realizat de o colegă care lucrează la atelierul de butaforie, este o reprezentare a unei orchestre populare făcută din papier mache - materialul de bază în butaforie, hârtie impregnată şi sculptată cu mâna”, a spus Caramitru, citat de Agerpres.
Acesta a ținut să afirme că „e o dragoste adevărată şi profundă - faptul că şi‑a cumpărat case ţărăneşti, faptul că sprijină agricultura de tip biologic, cum se numeşte acum, faptul că ajută cu burse, că a întreţinut fundaţia care s‑a numit Mihai Eminescu Trust şi acum fundaţia care‑i poartă numele - Prinţul de Wales, faptul că vine atât de des... Deci asta e a doua vizită oficială, dar între cele două au fost nenumărate vizite private. La câteva dintre ele am participat şi eu”.
Directorul TNB a vorbit și despre impresia pe care i-a făcut‑o Mănăstirea Stavropoleos oaspetelui regal: „Mi‑a povestit scurt, acum la ieşire, despre Biserica Stavropoleos, pe care a vizitat‑o şi care l‑a impresionat foarte mult. (...) A văzut, cred, tot ce era de văzut în Bucureşti, la modul preţios şi semnificativ”.