Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Rodica Mătușa

Rodica Mătușa

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 14 Ian, 2022

La sfârșitul anilor ‘80, când au explodat în Constanța cazurile de HIV/SIDA la copiii din orfelinate - cărora, prea puțin hrăniți, li se făceau, după un model sovietic, transfuzii cu sânge de la marinarii întorși din îndepărtate porturi exotice..., se știa atât de puțin despre flagel, încât doctorița Rodica Mătușa și colegii ei de la Spitalul de boli infecțioase intrau în saloanele cu micuții infectați în „costume de cosmonaut”. Cam ca azi, la COVID-19...

După revoluție s-a stopat sursa de contaminare. Dar copiii au rămas... Un deceniu și jumătate mai târziu, întâlnirea cu ei a fost una dintre cele mai tulburătoare din viața mea. Erau extraordinar de veseli și de normali, dar știam că iau în fiecare zi un pumn de medicamente. La unii, urmele HIV din sânge nu mai erau detectabile, dar trebuiau să continue tratamentul. Unii dintre cei mai mari se căsătoriseră și chiar făcuseră copii - fără virus!

Doctorița Rodica Mătușa, ce nume potrivit pentru blândețea, căldura și grija ei!, le fusese alături tot timpul, inclusiv pentru cei care acum nu mai erau... Am văzut în albumul fundației fotografii cum nu aș fi vrut să văd vreodată. Auschwitz în 1989-1990, în România. Dar am aflat uimit că unele dintre acele schelete supraviețuiseră și duceau acum o viață normală, abstracție făcând de medicamente.

Grație sprijinului nipon, doctorița și-a dus „îngerii” până în Japonia, unde au vorbit cu cei de-o seamă, în primul rând despre cumplitul pericol. După ca­tastrofa din 2011 - seism, tsunami, accident nuclear - copiii din Constanța i-au sunat pe cei de-acolo să-i întrebe dacă sunt bine. Și au primit răspunsul: „La început ne-a fost greu, dar apoi ne-am amintit prin ce-ați trecut voi și ne-am îmbărbătat”...