Sfântul Acoperământ în iconografia bizantină

Ce înseamnă "acoperământ"? Nu că stă Maica Domnului cu ceva întins deasupra noastră, ci că Maica Domnului este apărătoarea noastră. Ne scoate din primejdii, ne apără, spunea părintele arhimandrit Teofil Pârâianu, într-o predică din septembrie 1997.

Din punct de vedere funcţional, acoperământ este un văl (omofor sau maforion) ca o bucată lungă de ţesătură ce acoperea capul şi trupul Maicii Domnului până la genunchi, atribuit în Orient sfintelor femei, tinerelor consacrate şi diaconiţelor. El apare folosit cu sensul de piesă vestimentară, dar şi ca interpretare simbolică a unei acţiuni de milostivire, gestul de a acoperi pe cineva cu propriul veşmânt fiind un semn firesc de ocrotire - în Evul Mediu adopţia se făcea primind pe cel înfiat sub mantie, aşa cum întâlnim în rânduiala slujbei de călugărie.

Aceleaşi calităţi sunt atribuite şi altor relicve, numite de cântările liturgice: "acoperăminte sigure" şi "îmbrăcăminte de nestricăciune" dăruite lumii întregi de Domnul (Mineiul pe iulie, ziua a doua, Condacul, glas 4, p. 19). Sărbătoarea Sfântului Acoperământ este de origine slavă, datează din seolul al XII-lea şi a fost preluată de unele mănăstiri din ţara noastră, ca adaos la cele două praznice asemănătoare, păstrate de tradiţia greacă: "Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne" (2 iulie) şi "Aşezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului" (31 august). Diferite ca formă şi atribuţii, cele două fragmente: veşmântul şi brâul, au în comun calitatea de a fi purtătoare ale unor puteri tămăduitoare deosebite, primite prin atingerea lor de trupul Maicii Domnului, aşa cum şi pânzeturile, adică "şorţurile şi ştergarele" purtate de Sfântul Apostol Pavel tămăduiau bolnavii (F.Ap. 19, 12).

Vechi reprezentări

Cea mai veche reprezentare a Pokrovului (circa 1230) se reduce la o simplă imagine în care apar un grup de îngeri şi un văl având în mijloc pe Născătoarea de Dumnezeu, în timpul rugăciunii către Fiul său. O altă icoană, din secolul al XIV-lea, o înfăţişează pe Maica Domnului întinzându-şi vălul deasupra creştinilor adunaţi în jurul amvonului pe care stă Sfântul Roman Melodul. Două icoane din secolul al XV-lea, păstrate la Novgorod, redau scena în interiorul unei biserici, în care Sfântul Acoperământ este ţinut întins deasupra Maicii Domnului de către doi îngeri. În compoziţia clasică a temei Prokovului, pe un fundal preponderent arhitectural, distingem relatarea unor momente istorice diferite cronologic, dar unite prin conţinutul simbolico-teologic, toate subliniind rolul permanent de ocrotire al Născătoarei de Dumnezeu. Întâlnim patru elemente scenice: "Sfântul Acoperământ", "Viziunea Sfântului Andrei", "Obişnuita minune" şi "Vindecarea Sfântului Roman Melodul", teme care prin caracterul lor narativ contribuie la o mai bună înţelegere a evoluţiei formelor de cult legate de acest sfânt veşmânt. "Obişnuita minune" trimite la o întâmplare ce se repeta cu un văl ce acoperea o icoană a Maicii Domnului din Vlaherne, alta decât Vlahernitissa, ascunsă şi descoperită în secolul al XI-lea sub tencuială, în timpul restaurării. Se spune că acest văl se ridica de la sine în fiecare săptămână, vineri seară şi iar se aşeza sâmbătă dimineaţă. Minunea din ,,Viaţa Sfântului Roman Melodul" aparţine secolului al VI-lea şi poate fi pusă în relaţie fie cu slujirea imnografului ca diacon la biserica din Vlaherne, fie cu vindecarea lui prin rostirea celebrului Condac al Crăciunului sau poate chiar cu ziua sa de pomenire, aceeaşi cu ziua Sfântului Acoperământ. ,,Viziunea Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos" redă prima parte din Acatist, adică descrie "mulţimea arhanghelilor şi a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul şi cu soborul tuturor sfinţilor, împreună cu tine, împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne şi ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântau ţie" (Acatistul Sfântului Acoperământ, Icosul I), iar ,,Sfântul Andrei cu Epifanie, văzându-te în biserică, în văzduh, rugându-te lui Dumnezeu pentru creştini, au cunoscut că eşti Maica lui Hristos Dumnezeul nostru şi căzând la pământ, cu credinţă s-au închinat sfântului tău acoperământ, cântând: Aliluia!" (Condacul al II-lea). Cu privire la viaţa Sfântului Andrei, se spune că a trăit în secolul al X-lea şi cunoaştem că era de neam scit. A slujit în casa unui om bogat, unde a învăţat limba greacă şi a devenit notar. Arătând semne de prefăcută nebunie, căutând astfel duhul rugăciunii şi al smereniei, a fost închis trei luni în biserica Sfintei Anastasia şi eliberat de stăpânul său, dădea cu bucurie fiecăruia cuvânt şi sfaturi potrivite. Stând oarecând la rugăciune, în biserica din Vlaherne, în urma unei slujbe de priveghere, a văzut o Doamnă foarte înaltă, înaintând prin uşile împărăteşti, înconjurată de o parte şi de alta de Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul şi de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (Teologul), însoţiţi de un alai de sfinţi în haine albe. Când au ajuns la amvon, Sfântul Andrei s-a îndreptat către ucenicul său, Sfântul Epifanie, întrebându-l: ,,O vezi pe Stăpâna şi Doamna universului?", iar acesta i-ar fi răspuns: ,,O văd, părintele meu duhovnicesc", şi stând în văzduh la rugăciune, înaintea altarului, Maica Domnului a plâns pentru poporul din biserică şi desfăcând cinstitul şi preaminunatul Acoperământ, l-a ţinut întins deasupra tuturor şi a acoperit cu el, în semn de mare milostivire - eveniment amintit la 1 octombrie (Egon Sendler, "Icoane bizantine ale Maicii Domnului", Bucureşti, 2008, pp. 109-120, 218-219).