Sfinţii Dimitrie în iconografia ortodoxă

„Baie cu bolţi şi înlăuntru sfântul, având mâna dreaptă ridicată în sus; şi trei ostaşi îl străpung în coastă cu suliţe; şi sfântul Lup, sluga sfântului, stând înapoia lui, plângând, ţine haina sfântului.” În aceste cuvinte descrie Dionisie din Furna, în Erminia picturii bizantine, martiriul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic. Această sumară descriere iconografică rezumă cu fidelitate, pentru a putea fi transpusă în registru vizual, istorisirea corespunzătoare, mult mai amplă, din Vieţile Sfinţilor.

Această istorisire spu­ne că: „În­ce­pând a se lumina de ziuă, în ziua de 26 a lunii oc­tombrie, au intrat ostaşii în tem­niţă şi aflându-l pe Sfântul Di­mitrie stând la rugăciune, l-au îm­puns pe el cu suliţele. În­tâia su­liţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în ca­re a fost împuns şi Hristos pe Cru­ce. Căci sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreap­tă şi aceştia l-au împuns... Lu­p a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel şi i­nelul l-a înmuiat în sânge şi mul­te minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi gonind duhurile cele viclene”.

Martirizat la începutul marii per­secuţii a lui Diocleţian (circa 300), Sfântul Dimitrie face par­te, alături de alţi mari sfinţi mu­ce­nici ai Bisericii, precum Gheor­ghe, Teodor Tiron, Teodor Stra­tilat, Procopie, Mina, din ca­te­goria sfinţilor militari, o cate­go­rie reprezentată iconografic prin veşminte şi accesorii specifice. El este reprezentat ca un tâ­năr imberb, cu păr scurt, terminat deasupra urechilor, purtând pe cap diademă surmontată de cruce, ce simbolizează cununa mu­ceniciei.

Tunica roşie - culoarea martiriului

Marele mucenic este înveş­mân­tat într-o tunică ce ajunge pâ­nă la genunchi, numită ska­ra­mangion, prevăzută cu mâ­neci lungi, strânse cu mânecuţe. Tu­nica, de nuanţă roşie, este în­cin­să la piept şi sub talie, fiind or­nată cu tiv de aur cu pietre pre­ţioase la nivelul gâtului, poa­le­lor şi mânecuţelor. Sfântul este îm­brăcat în pantaloni de nuanţe ro­şu-violet, iar în partea de sus poar­tă armură, de diverse mo­de­­le, fixată la nivelul pieptului cu o cingătoare de piele şi decu­pa­­tă la nivelul taliei pentru a pu­tea permite mişcarea. Peste ar­mură este prezentă o mantie lun­gă (himation), de nuanţe ver­zui, înnodată la nivelul umărului stâng, ori fixată cu o agrafă la nivelul gâtului. În picioare sfân­tul poartă sandale specifice sol­daţilor romani, ce au forma u­nor benzi înfăşurate până dea­su­­pra gleznelor.

Sfântul Dimitrie poartă de a­se­­menea o serie de accesorii spe­ci­­fic militare: sabie (pe care o ţi­ne cu mâna stângă), suliţă în mâ­na dreaptă, un scut fixat în spa­te (circular sau rectangular), iar mai rar arc şi tolbă cu săgeţi. El este de regulă redat fie bust, fie figură întreagă, în icoane (ca­re sunt amplasate pe tâmplă, în ca­zul în care sfântul este hramul bi­sericii) sau în pictura murală (pe peretele de sud al naosului, în registrul sfinţilor în picioare, a­lături de alţi sfinţi mucenici mi­li­tari sau în scenele de sinaxar din pronaos).

Tăbliile ornamentale de pe pieptul sfântului - semn al nobleţei duhovniceşti

În unele icoane, Sfântul Mare Mu­cenic Dimitrie apare zu­gră­vit călare străpungând cu suliţa sa pe tiranul Maximian, care se află căzut sub picioarele calului, com­poziţie inspirată de schema tri­umfului imperial, ce redă bi­ru­­inţa duhovnicească a Sfântu­lui asupra împăratului persecutor al creştinilor. În anumite re­pre­zentări iconografice mai vechi, Sfântul apare redat şi în veş­minte de curtean bizantin, pur­tând o tunică lungă îm­po­do­bi­tă cu tiv de aur şi o hlamidă de nu­anţe diferite (de regulă alb sau roşu), prinsă cu o fibulă de aur la nivelul umărului drept. Hla­mida este decorată cu o pe­re­che de tăblii ornamentale (ta­bli­on), semn al nobleţei duhov­ni­ceşti, având o culoare puternic con­trastantă, cusute în unghi drept pe marginea hlamidei, la ni­velul pieptului. În general, a­tunci când mantia este fixată pe umăr, jumătate din hlamidă ca­de pe spatele personajului, as­cun­­­zând vederii al doilea ta­bli­on.

De multe ori în icoane, re­pre­zen­tarea Sfântului Dimitrie este în­cadrată perimetral de scene din viaţa sa, care se regăsesc de alt­fel şi în pictura murală a bise­ri­cilor ce sunt închinate Sfân­tu­lui. Ciclul se deschide cu judeca­rea sa de către împăratul Ma­xi­mi­an, şezând pe tron, înaintea sa stând Marele mucenic ţinut de trei soldaţi. Următoarea sce­nă înfăţişează ducerea Sfântului le­gat în temniţă de către soldaţi. Din ciclul pătimirii Sfântului Di­mi­trie fac parte şi trei scene ce des­criu lupta şi pătimirea Sfân­tu­lui Nestor: în prima curajosul mu­cenic primeşte binecuvân­ta­rea Sfântului, în a doua sunt des­cri­se lupta şi uciderea gladiato­ru­lui păgân Lie de către Nestor, iar în a treia este descris sfâr­şi­tul mucenicesc al acestuia prin de­capitare. Urmează apoi scena u­ciderii Sfântului Dimitrie, stră­puns de soldaţi cu suliţa în tem­ni­ţă şi cea a descoperirii moaş­te­lor sale cu ocazia ridicării marii ba­zilici din oraşul Tesalonic (sec. IV), lăcaş în care acestea se gă­sesc şi astăzi.

Icoana prăznicar a Sfântului Dimitrie cel Nou. Crucea din mâna dreaptă simbolizează răstignirea voii proprii prin vieţuirea monahală

Aceeaşi grupare iconografică a scenelor de jur împrejurul re­pre­zentării centrale o regăsim şi la unele icoane ale Sfântului Cu­vi­os Dimitrie cel Nou, care a vie­ţu­it ca monah într-o sihăstrie de pe valea Lomului, lângă satul Ba­­sarabov din Bulgaria. În pri­ma scenă Sfântul este reprezentat ca păstor de vite, ocupaţia sa de laic. Sunt redate apoi tunde­rea sa în monahism, într-o si­hăs­trie rupestră aflată lângă sa­tul lui natal, vieţuirea sa în peş­te­ră şi mai ales aflarea sfintelor sa­le moaşte în apa Lomului, de că­tre preoţii şi locuitorii satului Ba­sarabov, ca urmare a visului mi­nunat avut de o copilă ce pă­ti­mea de un duh necurat. În icoa­na de secol XIX ce se află şi as­tăzi la schitul rupestru de la Ba­sarabov este redată şi prima ten­tativă, eşuată, de aducere a sfin­telor moaşte în Ţara Româ­neas­că: într-o primă scenă ves­ti­­rea domnitorului muntean şi în­tr-o a doua scenă transpor­ta­rea moaştelor către graniţă. Du­pă ce este înfăţişată aşezarea a­ces­tora în biserica ridicată în sa­tul Basarabov în cinstea Sfân­tu­lui, sunt redate cele două mi­nuni petrecute cu cei care au vrut să fure părticele din moaş­te­le sale: surorile Aspra şi Eca­te­ri­na din Cervena Voda şi diaco­nul Lavrentie. Scena care în­che­ie ciclul vieţii Sfântului Dimitrie cel Nou este cea a aducerii sfin­te­­lor sale moaşte la 1774 în ce­ta­tea Bucureştilor, izbăvită prin aceasta de epidemia de ciumă, scenă în care nepreţuitul odor este întâmpinat de mitropolitul şi domnul ţării, însoţiţi de cler şi popor.

Sfântul Dimitrie este repre­zen­tat iconografic conform cetei că­reia îi aparţine, ceata cu­vio­şi­lor, ca un bătrân cu figură asce­ti­că, cu barba albă şi rotundă, po­trivit de lungă. Pe dedesubt poar­tă o tunică lungă numită an­teriu, de nuanţe roşu-oranj, prin­să la brâu cu o cingătoare. Sem­nul distinctiv al cuvioşilor es­te schima monahală, purtată pes­te anteriu, ce ajunge până dea­supra de genunchi, fiind de­co­­rată cu o cruce mare, având a­ta­şate instrumentele Patimilor Dom­nului (trestia şi suliţa). Schi­ma este prinsă de corp cu a­ju­­torul unor şireturi lungi, de cu­loa­­re neagră. Deasupra Sfântul es­te îmbrăcat în mantia sau me­lo­ta monahală, de nuanţă roşu vio­laceu. Pe cap poartă camilaf­ca, marcată cu o cruce la nivelul frun­ţii. În picioare el poartă în­căl­ţări de nuanţe roşu-închis. În mâ­na dreaptă ţine o cruce, sim­bo­­lizând răstignirea voii proprii prin vieţuirea monahală, iar cu mâ­na stângă ţine un rotulus des­făşurat pe care este înscris un scurt text cu caracter ascetic. Sfân­tul Cuvios Dimitrie poate fi re­prezentat în icoana de hram de pe catapeteasmă, în bisericile ca­re-i sunt închinate, iar în ca­drul programului iconografic lo­cul său este în registrul sfinţilor în picioare din pronaos, alături de alţi sfinţi cuvioşi.