Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Simpozion omagial Zoe Dumitrescu-Bușulenga

Simpozion omagial Zoe Dumitrescu-Bușulenga

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 28 Aprilie 2026

În Aula Academiei Române se va desfășura, în 5 mai 2026, Simpozionul omagial Zoe Dumitrescu-Bușuleanga, eveniment care include și proiecția documentarului „Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cununa devenirii”, realizat de regizoarea Cristina Chirvasie. Între cei care vor lua cuvântul se numără Marius Andruh, președintele Academiei Române, Mircea Martin, președintele Secției de filologie și literatură, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reș­tilor, arhimandritul Melchisedec Velnic, prof. univ. dr. Mihai Zamfir, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. dr. Laura Bădescu, director al Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”, iar moderator va fi prof. univ. dr. Ioan Cristescu, direc­torul general al Muzeului Na­țional al Literaturii Române, conform informațiilor postate pe site-ul Academiei. Evenimentul va fi transmis în direct pe canalul de YouTube al Academiei Române.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga, o personalitate a culturii române, a îmbinat erudiția filologică și deschiderea către universal cu o dimensiune profund spirituală. Activitatea sa intelectuală, marcată de preocupări în domeniul literaturii comparate și de o viziune integratoare asupra valorilor europene, a fost ancorată în tradiția ortodoxă. Retragerea la Mănăstirea Văratec, unde a primit numele monahal Benedicta, nu a reprezentat o ruptură de lume, ci o etapă de desăvârșire a unei căutări interioare continue, în care cultura a devenit mijloc de contemplație.

Citeşte mai multe despre:   Zoe Dumitrescu-Buşulenga  -   simpozion  -   Academia Romana