Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Stațiune de cercetare inaugurată în judeţul Botoşani
Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (UAIC) a inaugurat, zilele acestea, Staţiunea de cercetare şi practică studenţească „Vasile Băcăuanu” din orașul Ștefănești, județul Botoșani, eveniment deschis cu o rugăciune de binecuvântare rostită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC, a declarat că, „în cazul acestei stațiuni (...) avem în vedere să modernizăm și clădirea alăturată, unde să amenajăm spații de cazare pentru studenți și cadre didactice. Această stațiune, situată într-o zonă foarte frumoasă, poate să constituie încă un nucleu de cercetare științifică pentru comunitatea noastră academică”, informează site-ul uaic.ro
Fostul conac boieresc Cordescu a aparținut inițial boierului Dimitrie Cordescu. După cel de-Al Doilea Război Mondial, conacul a fost preluat de autoritățile comuniste, fiind transformat în CAP, destinație pe care și-a păstrat-o până la Revoluția din 1989. În anul 2007, conacul cu terenul și clădirile adiacente au fost achiziționate de UAIC şi transformate în stațiune de practică universitară, fiind înființate o cultură viticolă, o livadă și o cultură de căpșuni, care vor contribui la asigurarea necesarului de fructe pentru cantinele universității.



.jpg)