Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Trei proiecte câștigate de Universitatea „Al. I. Cuza” Iași
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat trei proiecte la competiția „Parteneriate pentru competitivitate - Proiect experimental demonstrativ (PED2024)”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Cele trei proiecte de cercetare pe care UAIC le va implementa în calitate de coordonator sunt: „Soluție digitală inovatoare pentru îmbunătățirea educației în domeniile bio-moleculare prin producerea de modele moleculare tipărite 3D”, Facultatea de Biologie; „Flavonoide triciclice 1,3-ditiolice cu proprietăți antimicrobiene”, Facultatea de Chimie; și „Dezvoltare de coduri de bare ADN pentru Biodiversitate şi Biosecuritate”, Institutul de Cercetări Interdisciplinare - UAIC, informează uaic.ro
Competiția „Parteneriate pentru competitivitate - Proiect experimental demonstrativ (PED2024)” are drept scop realizarea și testarea modelelor demonstrative (funcționale, experimentale) pentru produse, tehnologii, metode, sisteme sau servicii noi sau cu îmbunătățiri semnificative din domenii de specializare inteligentă naționale sau care adresează provocări din Agenda Strategică de Cercetare.


