Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Un regal
În cadrul celei de-a 11-a ediții a manifestării „Strada de C’Arte”, organizată de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în superba aulă a acesteia a avut loc prezentarea volumului „Bunicul meu REGELE MIHAI”, al Prințului Nicolae, publicat de Editura Vremea. Foaierul aulei găzduia o expoziție de fotografii din acest album.
După un moment de reculegere în memoria regretatei Regine Elisabeta a II-a și cuvântul de întâmpinare rostit de Mireille Rădoi, directoarea generală a BCU, a vorbit Silvia Colfescu, directoarea Editurii Vremea, care a spus între altele că „este o carte de istorie și o carte de dragoste”, a amintit că România modernă s-a construit sub regalitate și, constatând că de multe ori ne-am risipit valorile, și-a exprimat speranța că nu se va întâmpla același lucru și cu Prințul Nicolae.
Autorul volumului și-a început cuvântul cu o evocare emoționantă, dar pe alocuri și amuzantă, a întâlnirii sale cu Regina Elisabeta a II-a. Când au fost poftiți în camera în care îi aștepta aceasta, „cred că pentru două secunde mi-a stat inima”... Dar Regina s-a dovedit a fi o persoană extrem de amabilă și de naturală.
Prințul Nicolae a explicat apoi că volumul „Bunicul meu REGELE MIHAI” a pornit de la albumul cu fotografii de familie pe care l-a primit ca dar de nuntă. Socotind că acestea ar trebui văzute de cât mai multă lume, a început să caute altele, pe care le-a adăugat. Unul dintre scopurile demersului a fost să-l prezinte pe Regele Mihai așa cum era în copilărie, adolescență și prima tinerețe, adică vesel, zâmbitor și energic, o imagine diferită de aceea sub care l-am văzut noi la senectute, având întipărite pe chip toate dramele prin care a trecut în viață.
A urmat o lungă și interesantă serie de rememorări, cu multe detalii inedite, cum ar fi acela că în decembrie 1989 actualul Rege Charles al III-lea l-a sunat pe Regele Mihai și l-a întrebat de ce are nevoie!
Prințul s-a dovedit a fi un vorbitor cuceritor, plin de umor, dar în același timp echilibrat şi înţelept - inclusiv, de pildă, atunci când a vorbit despre Mareşalul Antonescu.
A fost o lansare plină de substanţă, un adevărat... regal, care s-a încheiat cu autografe, fotografii, emoții și zâmbete.