Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Vara, pe ulița Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti invită publicul la cea de-a 32-a ediţie a taberei „Vara pe uliţă”, care se deschide în 8 iulie și se va încheia în 2 august 2024. Tabăra oferă copiilor o paletă largă de activități prin care își pot petrece vacanța de vară într-o atmosferă ce amintește de curtea bunicilor de la țară, se precizează într-un comunicat al instituţiei muzeale. Scopul programului este acela de a insufla celor mici dragostea pentru tradiție și cultură și de a duce meșteșugurile tradiționale mai departe.
„Îmbinăm utilul cu plăcutul și sperăm că participanții vor deveni mai responsabili și vor manifesta mai multă grijă pentru patrimoniul cultural național”, arată sursa citată.
Timp de patru săptămâni, copiii vor lucra alături de meșteri populari din întreaga țară, care îi vor iniția în tainele meșteșugurilor populare: olărit, ţesut, încondeiat ouă, confecționat păpuşi, podoabe populare, pictat icoane pe lemn și pe sticlă, dansuri populare, modelaj în lut. În fiecare zi, în pauza de prânz, copiii vor avea parte de un program de relaxare și voie bună. Atelierele se adresează celor cu vârste între 4 şi 18 ani, iar taxa de participare este de 300 de lei/participant/săptămână/atelier și include și taxa de însoțitor pentru copii cu vârste între 4 și 8 ani. Numărul maxim de copii la un singur atelier este de 15. Pentru înscrieri şi detalii accesaţi adresa online.