Vasile Lovinescu la o nouă lectură

Exact în ultima zi a anului trecut s-au împlinit 105 ani de la naşterea lui Vasile Lovinescu. Frate cu Horia Lovinescu, văr primar cu Monica Lovinescu şi, evident, nepot al lui Eugen Lovinescu, el a avut parte de un destin aparte, ocolind gloria şi onorurile şi alegând drumul neştiut către arcanele lumii.

Am auzit prima dată de Vasile Lovinescu în vara lui 1977, după cutremur. Atunci am şi citit nişte texte de-ale sale, dactilografiate pe o foiţă subţire. Eram şi eu tânăr, dispus să cunosc tot felul de ciudăţenii şi mult mai entuziast decât în prezent. Acele texte mi-au dat o stare de vertij în sensul bun al cuvântului. Ne prea dus la biserică, mă atrăgea în schimb tot ce era impalpabil. Cu alte cuvinte, credeam în ceva nevăzut care potriveşte ceasul fiecăruia dintre oameni. Aşa am simţit că în ce scrie necunoscutul autor se ascunde o entitate secretă, ale cărei mesaje pot desface carcasa creierului. De atunci, trecând ceva vreme, am avut mai multe lecturi din opera sa. Mi-aduc aminte că în decembrie 1981, atunci când în Polonia generalul Jaruzelski a decretat legea marţială, lui i-a apărut celebrul "Al patrulea hagealâc". După alţi şapte-opt ani, prin â88-â89, graţie eforturilor de editor ale lui Sorin Mărculescu, aveam pe masă volumul despre Creangă. Din păcate, Vasile Lovinescu murise în 1984, cu un an înainte de 80 de ani. De atunci a funcţionat aproape o fatalitate. În 1986 avea să moară Mircea Eliade, tot cu un an înainte de cele opt decenii. A venit apoi rândul lui Noica, în 1987, cu aceeaşi "frustrare". Cumva, generaţia anilor â30 era condamnată să nu apuce 80 de ani. Ce rost să-i mai pomenim pe alţii, bunăoară pe Mircea Vulcănescu, care în condiţii vitrege nu au prins nici 55... Doar Cioran a încălcat regula şi a trăit până la 84 de ani.

O viaţă aparte

Vasile Lovinescu s-a retras discret, ştiind prea bine că de la lume nu are ce să aştepte. Întemeiase un grup de preocupări metafizice, "Fraternitatea lui Hyperion", compus din câţiva prieteni care citeau şi discutau teme din opera lui René Guénon şi a altor autori esoterici. În egală măsură cercetau şi opera Sfinţilor Părinţi, dar prin aceeaşi grilă, aceea a unităţii transcendente a religiilor, a ciclurilor cosmice, a distincţiei dintre creat şi increat, manifestat şi nonmanifestat. Am făcut şi eu parte din grup şi la o vârstă încă fragedă m-am lăsat îmbătat de alcoolul tare al acelor idei. Dar firea mea sceptică şi posedată de demonul lucidităţii m-a făcut să mă retrag. De aici a plecat nevoia ulterioară de-a-l citi pe Vasile Lovinescu, cum ar veni spus, pe cont propriu. "Jurnal alchimic", "O icoană creştină pe Columna Traiană", "Monarhul ascuns", "Incantaţia sângelui", "Mitul sfâşiat", şi câte altele, sunt cărţi pe care le poţi citi fie în poeticitatea lor, fie în mesajul strict iniţiatic pe care-l transmit.

La ora actuală, din nefericire, există anumite tentative de-a-l islamiza pe Vasile Lovinescu, bazându-se pe faptul că dobândise o iniţiere islamică şi deci avea contact cu ultima tradiţie a ciclului. Cei care fac acest lucru nu ştiu pe ce lume sunt deoarece autorul nu a comunicat niciodată cu islamul în sensul în care le-ar conveni lor. Vasile Lovinescu avea puterea de-a se înălţa deasupra simplei subordonări şi tot ce este filiaţie spirituală în cazul lui se esenţializa până la punctul la care trăirea şi expresia sa par direct coborâte din Tradiţia primordială. Probabil că aceasta şi este piatra de poticnire când e să vorbim despre opera lui. Cuvintele mele sunt modeste, dar sper că de acum încolo din fiecare generaţie se vor alege câţiva fericiţi care-i vor citi cărţile. Ar fi adevărata recompensă pentru o viaţă trăită numai cu dorul de dincolo.

" La ora actuală, din nefericire, există anumite tentative de-a-l islamiza pe Vasile Lovinescu, bazându-se pe faptul că dobândise o iniţiere islamică şi deci avea contact cu ultima tradiţie a ciclului. Cei care fac acest lucru nu ştiu pe ce lume sunt deoarece autorul nu a comunicat niciodată cu islamul în sensul în care le-ar conveni lor. Vasile Lovinescu avea puterea de-a se înălţa deasupra simplei subordonări şi tot ce este filiaţie spirituală în cazul lui se esenţializa până la punctul la care trăirea şi expresia sa par direct coborâte din Tradiţia primordială."