Vindecarea de uitare

Au trecut mai bine de o sută de ani de atunci. Singurul supraviețuitor al acelor vremuri e țara. Oameni au murit. Mulți, cu arma în mână, pentru a putea țara să trăiască. Memoria ei îi păstrează pe toți pururea vii.

Dar memoria noastră, a celor care trăim azi?

Ținerea de minte a inimilor noastre, mai precis, fiindcă de la inimă pleacă totul. Și înțelegerea faptului că aparții unui singur pământ natal și că natal este și cerul de deasupra capului. Și dorința de a te jertfi oricând pentru ele. Și uitarea.

Îndeosebi atunci când ești viu și ai o țară pe care ai primit-o de-a gata de la cei dinaintea ta, bunicii și străbunicii tăi, uiți că n-a început cu tine lumea în care trăiești. Dacă ți-ai învăța inima să privească mai des spre trecut, n-ai uita. Uitarea, oricât ar părea de ciudat, are legătură cu viitorul. Cu drumul spre viitor, mai exact, pe care nu-l poți găsi prea ușor dacă nu pleci în căutarea lui dinspre trecut.

Doi medici străluciți, profesori universitari amândoi, unul la București, celălalt la Con­stanța, au decis să lupte împotriva uitării, scriind o carte monumentală despre participarea medicilor români la Războiul de Reîntregire a Neamului și la Unirea din 1918. E vorba de Dan Mischianu și Vasile Sârbu și de cartea Codex Aureus Medicorum, apărută anul trecut la Editura RAO. O carte de istorie, în primul rând, și abia după aceea, de istorie a medicinei românești. O carte în care se aud mii de inimi bătând, fiindcă trec prin paginile ei mii de oameni. Și-o fac, de cele mai multe ori, printre gloanțe.

Când spunem inimă, spunem, de fapt, dragoste. Iar Codex Aureus Medicorum tocmai asta este, o carte de dragoste. Dar, totodată, și una de învățătură. Pentru că sunt presărate în cuprinsul ei informații cât pentru un institut de statistică sanitară al României din timpul Primului Război Mondial.

Aflăm din lucrarea celor doi doctori de ce boli sufereau românii în epoca respectivă, care era ierarhia corpului medico-militar, care erau serviciile sanitare din marina militară și aeronautică, câți medici, studenți la medicină și farmaciști au căzut pe front. Mai aflăm, nu în ultimul rând, despre neștiuta moarte și înmormântare la Focșani, în 1917, a profesorului german Eduard Buchner, laureat al Premiului Nobel. Precum și că pe documentul de la Trianon, din 1920, și-a pus semnătura, din partea țării noastre, și doctorul Ion Cantacuzino.

Sunt grămezi de informații interesante în această carte. Și mai sunt, pe lângă cele amintite, și bătăile inimii celor doi autori. Fiindcă o carte de dragoste nu poate fi scrisă decât cu dragoste.