La Catedrala Ortodoxă din Satu Mare va avea loc duminică, 6 septembrie 2026, de la ora 12:00, vernisajul expoziției itinerante „Episcop Nicolae Popovici - 90 de ani de la înscăunare și 89 de ani de la sfințirea
Vioară rară scoasă la licitație
Un instrument muzical cu o vechime de aproape trei secole, supranumit „Leonardo da Vinci al viorilor”, ar putea fi vândut cu până la 10 milioane de euro (10,6 milioane de dolari) în cadrul unei licitaţii care va avea loc în iunie, a anunţat casa de licitaţii franceză care organizează evenimentul, informează Reuters.
Fabricat în 1736 de veneratul lutier italian Giuseppe Guarneri, instrumentul aparține violonistului francez Regis Pasquier. „Există multe viori, însă aceasta este ca şi cum ai vinde un Rembrandt, un Goya sau chiar un tablou Leonardo da Vinci”, a declarat Sophie Perrine de la casa de licitaţii Aguttes.
Realizat din lemn de arţar, instrumentul este unul dintre cele aproximativ 150-200 produse de Guarneri, a căror calitate şi longevitate rivalizează cu cele ale viorilor lui Antonio Stradivari. Guarneri a fost, însă, mult mai puţin prolific comparativ cu compatriotul şi contemporanul său.
Vioara va fi scoasă la licitaţie în data de 3 iunie, preţul său de bază estimat fiind de 4-4,5 milioane de euro, însă Perrine a declarat că s-ar putea vinde cu până la 10 milioane de euro.
Și George Enescu a deținut o vioară Guarneri, datată din 1731 și cunoscută sub numele „Catedrala”, pentru acordurile sale impunătoare. A fost vioara preferată a marelui compozitor şi violonist român care, în 1900, ar fi renunțat la un Stradivari pentru a o cumpăra.



.jpg)