Virgil Ierunca, un nume de rezonanţă

O personalitate cu un rol marcant pentru exilul românesc postbelic a fost Virgil Ierunca. Venit pe lume la 16 august 1920 în Lădeşti (Vâlcea), a făcut studii liceale la Râmnicu Vâlcea şi la Bucureşti, apoi a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Capitală. Încă din studenţie s-a lansat în publicistică, fiind redactor la ziarul Timpul şi colaborator la mai multe reviste culturale. Împreună cu poetul Ion Caraion, a editat revista Agora, care avea să fie interzisă de regimul comunist.

Odată cu obţinerea unei burse din partea statului francez, în decembrie 1946, Ierunca a părăsit România pentru a se stabili în Franţa. Între 1952 şi 1975 a devenit realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Franceză şi redactor politic al emisiunii în limba română. A fost apoi cercetător la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică şi colaborator al postului de radio Europa Liberă. În această calitate a devenit foarte cunoscut românilor din ţară care erau dornici să asculte adevăruri şi să simtă că nu erau singuri şi uitați dincolo de cortina de fier. 

Ierunca a fost căsătorit cu Monica Lovinescu, împreună fiind un cuplu de mare ajutor românilor fugiţi din ţară în primele zile când apăreau la Paris şi nu ştiau încotro să se îndrepte. Casa lor era deschisă exilaţilor mai noi şi mai vechi, dar era în acelaşi timp şi o adevărată instituţie de cultură. Împreună cu alţi scriitori români emigraţi, Ierunca a redactat revistele româneşti: Luceafărul, Caiete de dor, România muncitoare, Limite, Ethos. S-a opus prin cuvântul scris şi rostit la radio sistemului opresiv politic din România. A fost secretar de redacţie al ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care a colaborat şi diplomatul Grigore Gafencu. A publicat numeroase articole în publi­cațiile românești din exil, în special în revista România, editată la Washington, iar în rubrica sa „Antologia rușinii”, care apărea în revistele din exil, îi dădea în vileag pe intelectualii din România aser­viți regimului. Pe de altă parte, el a contribuit la promovarea culturii române în Occident, scriind articole şi studii pentru diferite dicţionare şi enciclopedii din Franţa şi Germania.

Pentru întreaga sa activitate anticomunistă, Virgil Ierunca a fost distins cu medalia „Iuliu Maniu”, iar pentru meritele sale literare a primit Diploma de onoare a Academiei Româno-Americane de Artă și Știință (1987).

Între volumele pubicate de Virgil Ierunca, amintim: „Fenomenul Pitești”, „Românește”, „Subiect și predicat”; „Dimpotrivă”; „Poeme de exil”; „Antologia rușinii după Virgil Ierunca”. În cartea „Fenomenul Piteşti” zugrăveşte un tablou cuprinzător asupra celei mai cumplite experienţe din România anilor ʼ50-ʼ60, când, în închisoarea de la Piteşti, deţinuţii politic erau torturaţi într-un mod inimaginabil şi obligaţi la rândul lor să-i tortureze pe colegi în semn de aşa-zisă reeducare.

Virgil Ierunca s-a stins din viaţă la Paris la 28 septembrie 2006.