Vulcănescu şi Noica. Între Cuvânt şi concept

În cadrul celei de-a doua întâlniri a conferinţelor "Mircea Vulcănescu", scriitorul şi traducătorul Sorin Lavric a vorbit despre "Vulcănescu şi Noica. Între Cuvânt şi concept". Pornind de la asemănările, dar şi de la deosebirile dintre cei doi, Sorin Lavric a adus în discuţie teme importante, care pot deveni subiecte de meditaţie pentru generaţia actuală. O generaţie care, din punct de vedere juridic şi legal, încă îl consideră un criminal de război pe Mircea Vulcănescu, dar cu toate acestea a botezat o stradă principală din Capitală după numele său.

Prima dată s-au întâlnit în 1929, la o conferinţă a lui Vulcănescu. Noica fusese adus acolo ca să vadă "un om ieşit din comun". Treptat, legătura lor s-a apropiat tot mai mult. În 1933, Constantin Noica s-a însurat cu Wendy Noica, o englezoaică urâtă, dar cu har amfitrionic şi l-a ales naş pe Mircea Vulcănescu", şi-a început expunerea Sorin Lavric, dând detalii mai puţin cunoscute din viaţa celor doi. Acesta a explicat că "diferenţa de cinci ani dintre ei (Vulcănescu era născut în martie, 1904 într-un an bisect, Noica, în iulie 1909) cântărea foarte mult. Nu doar prin experienţa pe care o avea Vulcănescu, ci printr-o ţinută la care Noica nu a ajuns în perioada interbelică. Vulcănescu, în perioada interbelică, era o vedetă. Noica a devenit Noica mult mai târziu. Culmea, în timpul comunismului, înfruntând un regim care multă vreme a încercat să facă cu el ceea ce făcuse cu Vulcănescu - să-l extermine - Noica a devenit "marele Noica", în anii â70. În perioada interbelică, alţii îl eclipsau. Noica nu se ridica la treapta de notorietate a lui Eliade, a lui Cioran sau a lui Vulcănescu, cu atât mai puţin la celebritatea celor mari de atunci: Călinescu, Camil Petrescu, Ion Barbu", a continuat Lavric. Dacă Vulcănescu nu avea ambiţia operei, dimpotrivă, Noica a trăit cu fanatismul de a-şi vedea cărţile publicate. "Din punct de vedere cultural, Vulcănescu seamănă cu Nae Ionescu. Nu avea ambiţia operei. Nu-l preocupa să-şi vadă numele pus pe o carte şi nu trăia obsesia operei postume. Noica, dimpotrivă, era încredinţat că are o misiune culturală faţă de această naţiune şi toată viaţa lui a trăit cu fanatismul de a-şi scrie cărţile. Ştia că mai devreme sau mai târziu dintr-un om nu rămâne decât cartea aceea scrisă şi a vrut s-o lase posterităţii. Lui Vulcănescu nu-i păsa de partea scrisă. Acesta credea că talentul vine de la Dumnezeu şi tot El ţi-l păstrează treaz sau ţi-l retează", a mai spus conferenţiarul de la MŢR.

Doi oameni de dreapta

Parafrazându-l pe Sorin Lavric, trebuie spus că dincolo de relaţia de prietenie şi de rudenie, pe Vulcănescu şi Noica i-a legat şi gazetăria culturală de dreapta. Amândoi au fost oameni de dreapta. Deşi Vulcănescu nu a fost la fel de implicat ca Noica, nu a fost scutit de judecata comunistă, dimpotrivă, a plătit mult mai mult decât Noica. Pentru că a fost secretar de stat la Finanţe, în Guvernul Antonescu, a intrat pe lista criminalilor de război. Tristeţea istoriei este că şi astăzi, din punct de vedere juridic, Mircea Vulcănescu este criminal de război. Juridic, nu s-a făcut recurs, el n-a fost reabilitat. Ultimul moment biografic care-i leagă pe cei doi sunt seminariile de filosofie ale lui Noica. În perioada â44-â46, când Vulcănescu era încă liber (urma să fie arestat în â46), Noica organiza seminarii filosofice la casa din Pădurea Andronache, care se afla undeva dincolo de Colentina. Timp de doi ani, o dată la câteva luni, îşi chema prietenii şi aveau loc nişte serate filosofice, unde Noica încerca pentru prima dată să facă ceea ce avea să facă mult mai târziu: o schiţă de şcoală filosofică.

Expansivul Vulcănescu si introvertitul Noica

Descriindu-i pe cei doi, în dimensiunea lor socială, Sorin Lavric a punctat faptul că Vulcănescu avea o structură enciclopedică, expansivă şi explozivă, pe când Noica, dimpotrivă, avea o alură discretă, introvertită, şi o modestie aproape spăsită. În plus, Vulcănescu s-a angajat în soarta cetăţii, a intrat în lumea administrativă, pe când Noica a fost un om fără slujbă. Singura dată când a muncit a fost în studenţie ca bibliotecar. Venind dintr-o familie de moşieri, nici nu-i trebuia.

Vulcănescu era un om expansiv, cu o dorinţă aprinsă de a plăcea. Există o scenă grăitoare în acest sens, la un an de la moartea lui Nae Ionescu, când Cela Delavrancea, ultima iubită celebră a acestuia, a organizat o slujbă de pomenire şi apoi o masă, în cerc restrâns, acasă. "La un moment dat, Cela Delavrancea se ridică şi spune: "Vreau să cânt o bucată de Bach la pian, în memoria profesorului!" Se duce şi cântă, în timp ce invitaţii stăteau la masă. După ce termină, Mircea Vulcănescu se ridică şi spune: "Eu nu am harul şi virtuozitatea de a cânta la pian cum a făcut-o Cela Delavrancea, în schimb, simt nevoia să dansez în memoria profesorului, să dansez chiar pe notele bucăţii cântate de Cela Delavrancea". Închipuiţi-vă un bărbat de 130 de kilograme (cam atât avea Mircea Vulcănescu în acea epocă), începând să schiţeze gesturi de balet, cu histrionismul lui şi, în acelaşi timp, cu o gingăşie pe care, de obicei, nu o întâlneşti la bărbaţii graşi. Şi nimeni dintre cei care au fost acolo n-a simţit că, în acel balet tăcut, pe care l-a dansat un bărbat de 130 de kilograme, există vreo nuanţă deplasată. Acesta era Mircea Vulcănescu", a adăugat Sorin Lavric.

Vulcănescu: "Ce-ai făcut pentru Hristos şi abia apoi pentru neam?"

Noica era un om legat de naţiune şi abia apoi de Biserică şi Dumnezeu. "A fost un naţionalist fără Dumnezeu. Nu avea stofă creştină şi nici sensibilitate religioasă explicită. Cu toate acestea avea instinctul neamului. Pentru el naţiunea era mai importantă. El se definea prin limbă şi românitatea lui. Paradoxul este că, neavând sensibilitate creştină, avea instinctul neamului. Neamul, ca entitate mistică a celor care au fost şi nu mai sunt. În schimb, relaţia cu Dumnezeu era una foarte firavă ca entitate mistică, foarte plăpândă. De aici şi concepţia lui că nu are rost să te jertfeşti pentru un om inferior, pentru că astfel îţi înjoseşti înzestrarea, iar Vulcănescu, sacrificându-se pentru un om de calitate inferioară, a văduvit neamul de ceea ce putea da pentru acest neam. Întrebarea lui Noica era: "Ce-ai dat pentru neam, nu pentru Hristos?", în timp ce Vulcănescu inversa optica şi spunea: "Ce-ai făcut pentru Hristos şi abia apoi pentru neam?". Asta e marea deosebire între ei. La Noica, dacă ar exista o schemă soteriologică privitoare la mântuire, ea trece obligatoriu prin popor, în timp ce la Vulcănescu mântuirea este de tip creştin dincolo de etnie. (…)Noica reprezintă apoteoza, ipostaza gândirii abstracte, a conceptului, el e filosoful propriu-zis, a cărui gândire atinge sterilitatea de tip laic. Cuvântul este Cuvântul ca Logos creştin, iar ipostaza aceasta este întrupată de Vulcănescu", a conchis Lavric.