La Muzeul Național de Istorie a României va avea loc, în 26 februarie 2026, vernisajul expoziției „Tronuri domnești și regale”, care reunește șase tronuri aflate în patrimoniul muzeului, piese cu semnificație istorică, simbolică și artistică, asociate unor momente esențiale și unor personalități marcante din istoria României, potrivit unui comunicat al muzeului.
Cursuri de perfecţionare pentru cadre didactice care predau în limba română în ţările din jurul României
Institutul Cultural Român (ICR), prin Direcţia Români din Afara Ţării, organizează la Olimp, în perioada 15-26 iulie 2008, Cursuri de perfecţionare pentru cadre didactice care predau în limba română în ţările din jurul României, ediţia a XVII-a. Vor participa aproximativ 30 de cadre didactice care predau în limba română în şcoli din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia şi Ucraina. Proiectul face parte din seria de manifestări care urmăresc menţinerea legăturilor culturale, ştiinţifice şi spirituale cu românii din afara graniţelor, conform ICR. Programul manifestării cuprinde cursuri de metodică şi didactică, susţinute de profesori universitari, membri ai Asociaţiei Naţionale a Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu“ (ANPRO) din Cluj-Napoca, seminarii şi prelegeri interdisciplinare susţinute de personalităţi ale vieţii culturale româneşti. În cadrul atelierelor interactive, participanţii vor avea prilejul să dezbată problemele specifice comunităţilor româneşti din afara graniţelor, cerinţele unui învăţământ performant, integrarea identitară în condiţiile rezultate din strategiile comunitare europene. De asemenea, vor fi organizate seri de film românesc şi vizite documentare. Participanţii vor fi primi seturi de manuale, cărţi, dicţionare şi publicaţii de specialitate.


