De ce se tem copiii să meargă la grădiniţă

A început din nou şcoala, dar şi grădiniţa pentru cei mici. Mulţi părinţi poate se confruntă însă în continuare cu probleme serioase când vine timpul să îşi ducă prichindeii la grădiniţă. Preşcolarii mici, care abia au împlinit trei ani şi merg în grupa mică, dar şi copiii de la grupa mijlocie sau chiar de la cea pregătitoare pot fi speriaţi la ideea că se despart de cei dragi, fie ei părinţi, bunici sau bone. Cu sfaturi bune, dar şi cu multă înţelegere, acest hop poate fi depăşit.

Principalul lucru pe care trebuie să îl facă părinţii înainte de a-şi convinge copiii să meargă cu încredere la grădiniţă este să se convingă pe ei că este locul cel mai potrivit pentru micuţii lor.

"Dacă mai plângi, nu-ţi mai cumpăr jucăria pe care o vrei" sau "Dacă mai plângi, nu te mai iubesc!" - sunt două fraze greşite pe care părinţii disperaţi sunt tentaţi să le folosească atunci când ajunşi de dimineaţă la grădiniţă nu îşi pot lăsa copiii acolo în linişte. Speriaţi de noul mediu, preşcolarii se ţin strâns de fusta mamei sau de pantalonii tatălui şi nu cedează la bunătatea nici unei educatoare. "Grădiniţa este un spaţiu necunoscut copiilor de trei ani şi, ca orice lucru necunoscut, produce nelinişti şi poate declanşa anxietăţi", explică Aura Stănculescu, consilier şcolar.

Oricâtă pregătire psihologică ar realiza părinţii înainte de începerea grădiniţei, momentul debutului va produce copilului şi stări de tristeţe sau de furie intensă, generate de teama şi de refuzul acestuia de a fi în preajma unor persoane necunoscute.

"Aceste reacţii sunt fireşti, dar trebuie tratate cu foarte multă atenţie de către educatoare, de către părinţi, pentru a nu duce la declanşarea anxietăţii de separare", completează Aura Stănculescu.

Astfel, în căutarea unor mijloace potrivite de a trece mai uşor peste această perioadă, părinţii trebuie să fie sinceri cu copiii, să nu-i ameninţe. Cea mai facilă modalitate de a-i ajuta pe cei mici este jocul. Mai exact, jocul de-a grădiniţa, după cum recomandă psihologii şcolari.

Chiar dacă şcoala a început deja, sunt grădiniţe care oferă o perioadă de acomodare, mai ales în cazuri mai delicate. În această situaţie, părinţii pot începe mersul la grădiniţă pe etape. Pot, pentru început, aranja ghiozdănelul sau rucsăcelul celui mic şi pot merge doar în vizită până la grădiniţă. Apoi acasă, mama se poate transforma în educatoarea care îl pune să coloreze sau să construiască din lego, să deseneze. Dacă sunt mai mulţi copii care participă la acest joc este şi mai bine.

Mai ales pentru copiii care n-au mai rămas în altă parte şi cu alte persoane până la grădiniţă, este greu să petreacă dintr-odată şase sau chiar opt ore fără mamă. De aceea, uneori este necesară o perioadă de acomodare în care copilul stă mai puţin la grădiniţă (3-4 ore), cu mama prin apropiere, urmând ca după ce se familiarizează cu mediul respectiv să treacă la programul normal.

De asemenea, atitudinea mamei şi a familiei este foarte importantă în primele zile în care preşcolarul merge la grădiniţă. Este esenţial dacă mama consideră grădiniţa ca fiind un lucru bun pentru copilul ei. Implicit, familia va susţine părerea mamei şi va adopta atitudinea acesteia. Aşa că, indiferent dacă mama are încredere că micuţul va fi bine îngrijit şi că va avea de câştigat sau, din contră, dacă este suspicioasă în privinţa personalului grădiniţei, se teme că cel mic se va putea îmbolnăvi, va învăţa cuvinte urâte, va lua bătaie, ea transmite copilului percepţia sa. Copilul recepţionează atitudinea mamei sale şi se poartă ca atare.

Trebuie să-i fie dezvoltată sociabilitatea

Există şi situaţii, nu puţine, în care copilul nu acceptă să rămână cu altcineva decât cu mama. Fie pentru că mama a stat cu el de la naştere, fie deoarece mama nu a avut efectiv cu cine să-l lase. Este o situaţie specială pentru că, în acest caz, sociabilitatea copilului nu este dezvoltată şi el se teme de persoanele nou întâlnite, nu acceptă să rămână cu ele, să se joace cu alţi copii. Practic, până la grădiniţă, copilul a trăit doar în cuibul său familial, unde a fost protejat, unde a fost în centrul atenţiei. Abia a reuşit să se adapteze, când părinţii îl duc într-un loc total necunoscut, cu oameni străini, unde trebuie să respecte un program, limite, unde nu mai este în centrul atenţiei, unde i se cer sarcini de îndeplinit şi unde se simte părăsit. De aceea, părinţii sunt sfătuiţi să le vorbească celor mici despre grădiniţă, să le spună că vor merge într-un loc unde vor fi mai mulţi copii de vârsta lor, că se vor juca, că vor fi şi doamnele educatoare care îi vor învăţa lucruri frumoase şi, nu în ultimul rând, că la sfârşitul programului părinţii îi vor aştepta să le povestească tot ce au făcut.

Dacă nici aceste mici încercări nu vor da rezultate, este posibil ca micuţii să plângă în continuare dimineaţa când sunt duşi la grădiniţă.

Copiii curioşi se adaptează mai repede

Curiozitatea copilului, spiritul investigativ îl pot face să fie foarte interesat să cunoască alţi copii, alt loc, alte jucării, alte activităţi. Acest lucru se vede de altfel de când copilul este foarte mic. El are mereu tendinţa de a se juca cu jucăriile altor copii, de a le pune întrebări, a învăţa jocuri noi de la ei. De asemenea, în relaţiile cu adulţii, se descurcă bine, nu este inhibat, îi priveşte în faţă, vorbeşte, pune întrebări. Un astfel de copil nu va întâmpina probabil dificultăţi la intrarea în grădiniţă şi va fi foarte încântat de noul mod de a-şi petrece timpul, va povesti acasă despre colegi, va cânta şi va recita cele învăţate şi se va ataşa de copii şi educatoare.

Recomandări

- încurajaţi copiii să dezvolte comportamentele de autonomie personală;

- ajutaţi-i pe copii să desfăşoare activităţi şi în afara spaţiului familial;

- acceptaţi emoţiile copilului de teamă ca fireşti, nu ca ruşinoase sau ameninţătoare;

- încurajaţi copilul să intre în situaţiile sociale pe care le evită;

- valorizaţi eforturile copilului de a face schimbări în comportamentul său;

- prezentaţi grădiniţa ca pe un spaţiu prietenos şi securizant.