Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Deficit de peste 15.000 de locuri în grădiniţele din Bucureşti
Deficitul de locuri în grădiniţele pentru copiii din Bucureşti este de peste 15.000, a spus ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu. Situaţia deficitară a locurilor din grădiniţe se datorează creşterii demografice şi retrocedării de imobile în care îşi aveau sediul aceste instituţii de învăţământ preşcolar. Această situaţie, susţine Andronescu, ar putea fi rezolvată prin construcţii noi sau prin cumpărarea imobilelor retrocedate la un preţ rezonabil. Referindu-se la investiţii, ministrul Educaţiei a spus că banii pentru reconstrucţii şi reabilitări nu trebuiau să ajungă la inspectoratele şcolare, cum s-a practicat în ultimii ani. „Banii nu trebuie să ajungă la inspectorate, pentru că toate clădirile de şcoli şi grădiniţe sunt proprietatea primăriilor. Inspectoratele nu au căderea de a cheltui bani pe proprietăţi care nu sunt ale lor“, a spus ministrul, conform Agerpres. Referindu-se la programul finanţat de BEI, demnitarul a precizat că ministerul pe care îl conduce nu este responsabil de acesta, fiind un program contractat de Primăria Generală a Capitalei în anul 2003. „Din păcate, MECI nu are pârghiile, şi pe acest program al BEI nu poate aloca alte resurse“, a subliniat ministrul. În ceea ce priveşte deficitul de educatoare, Ecaterina Andronescu a afirmat că acesta este cel mai mare din întreg personalul didactic, menţionând că în acest an a alocat cifre de şcolarizare pentru toate liceele pedagogice care formează educatoare din judeţele cu deficit. În ceea ce priveşte mişcarea personalului didactic, Ecaterina Andronescu a spus că MECI va realiza un proiect de ordonanţă, care a fost discutat cu liderii sindicatelor din învăţământ şi care prevede ca profesorii din mediul rural să poată preda la oraş fără examen.