„Degeaba li se spune copiilor la şcoală ce e bine şi frumos, dacă acasă li se vorbeşte exact pe dos“

La fiecare activitate pe care o desfăşoară în afara orelor de curs, un profesor de la un liceu din Turnu Măgurele îşi duce, mai întâi, elevii la biserică. Mirel Petrişor predă istorie de şapte ani şi poate fi un exemplu pentru mulţi dascăli. Profesorul crede că mersul la biserică şi orele de Religie predate la şcoală pot modela, în timp, comportamentul elevilor din ziua de azi şi pot corija atitudini negative, egoismul şi chiar apetenţa nefirească pentru ban, pe care le sesizează la mulţi dintre ei.

Arhimandritul Teofil Părăian spunea: „Prezentul este vremea creştinului adevărat. Viitorul ni-l pregătim în ziua de azi. Silinţele noastre cele bune pot pregăti viitorul aşa cum dorim noi să-l avem. Pentru aceasta se cere să fim oameni de treabă, ceea ce se petrece atunci când avem o comportare de fii ai lui Dumnezeu, când ajungem la încredinţarea că Dumnezeu lucrează cu noi, că Dumnezeu poate lucra cu noi“.

Am întâlnit de curând un astfel de „om de treabă“. Şi dacă stau bine şi mă gândesc au fost mai mulţi, însă doar unul avea ceea ce părintele, care acum stă la sfat cu îngerii, numea „o comportare de fii ai lui Dumnezeu“.

„Toţi rămân impresionaţi când deschid uşa unei biserici“

Este profesor de şapte ani. Momentan, predă istorie - pasiunea sa de-o viaţă - elevilor de la Liceul „Horia Hulubei“ din Turnu Măgurele. Încă de la începutul muncii la catedră, Mirel Petrişor a organizat activităţi extraşcolare cu cei mici. Cu fiecare itinerar, profesorul nu a uitat o dată să intre într-o biserică. „Prima dată ne oprim la biserică şi apoi ne continuăm drumul să vizităm şi alte repere culturale sau istorice. De regulă, aduc copiii la Biserica «Sfântul Spiridon - Nou», pentru că este biserica mea de suflet. Cred că fiecare simte o atracţie deosebită într-un lăcaş de rugăciune anume. Eu, spre exemplu, simt că la «Sfântul Spiridon - Nou» este locul meu. Acolo mă simt cel mai bine când ascult Sfânta Liturghie. La un moment dat am făcut o pauză şi am încercat să merg la o altă biserică şi mi-am dat seama că totuşi locul meu este la «Sfântul Spiridon»“, mărturiseşte dascălul înconjurat de elevi, strânşi unul în altul, zgribuliţi de frig. Vremea plângăcioasă, cu vânt rece, nu a împiedicat grupul elevilor de clasa a V-a, condus de profesorul lor, să urce Colina Bucuriei până la Catedrala Patriarhală, în „expediţia“ lor prin oraş. Cu adevărat o „colină a bucuriei“ acest deal, pe care micuţii l-au urcat pieptiş, dacă bag de seamă numai buna dispoziţie şi zâmbetele în formă de bărcuţă de pe feţele lor!

Cât timp profesorul vorbeşte, elevii rămân aliniaţi pe lespezile de zid, din interiorul pridvorului catedralei. Mirel Petrişor continuă: „Unii copii se bucură, alţii strâmbă puţin din nas, însă, într-un final, toţi rămân impresionaţi când deschid uşa unei biserici. Slujba, cântările, veşmintele slujitorilor, icoanele, însuşi lăcaşul de închinăciune, toate îi captează. Însă depinde foarte mult şi de educaţia pe care aceştia o primesc în familie. Degeaba li se spune la şcoală ce e bine şi frumos şi atunci când se întorc în mediul lor, acasă, li se vorbeşte exact pe dos“.

„Este foarte important să cunoască oraşul şi obiectivele însemnate ale sale“

În timpul liber sau la sfârşitul orelor, când lasă câteva minute pentru discuţii libere, dascălul este prietenul mai mare al elevilor săi. La cursuri este profesorul lor. „Şi într-un caz şi în altul apelăm de fiecare dată la bun simţ“, vine remarca imediată a profesorului Petrişor, care vrea să arate că „prin aceste activităţi timpul poate fi valorificat şi altfel, într-un mod util şi plăcut, mai ales că dispare, oarecum, stricteţea de la şcoală. Apoi, este foarte important să cunoască oraşul şi obiectivele însemnate ale sale, pentru a-şi îmbunătăţi bagajul de cultură generală“. Pentru a le da tuturor şansa să fie integraţi într-un grup, să comunice şi să se bucure împreună, Mirel Petrişor ia şcolari de la mai toate clasele la care predă, cu intenţia de a ameliora tendinţele negative din comportamentul lor. Doar neastâmpăraţii cărora le-a mers numele în toată şcoala nu sunt acceptaţi în astfel de „expediţii“.

Un traseu oarecare al copiilor ghidaţi de profesorul lor începe cu biserica, după care urmează vizitarea obiectivelor culturale şi istorice stabilite în program. Fiecare ieşire în oraş, la cererea copiilor, se termină cu o „vizită“ la un restaurant de tip „fast-food“. Regăsesc şi la aceşti copii încântarea cu care tot mai mulţi adolescenţi, părinţi, bunici, chiar şi prichindei de 3 trei ani, pronunţă numele companiei americane, despre care s-a demonstrat, statistic, că „scoate“ obezi pe bandă rulantă. De ce le pace elevilor profesorului Petrişor să meargă la astfel de restaurante? „Acolo ne distrăm, mai glumim“, vine răspunsul lui George Daniel Ene, clasa a V-a care, deşi pare că evită întrebarea, dezvăluie, de fapt, efectul campaniilor publicitare asupra reprezentării copiilor.

Cum foarte mulţi copii îşi exprimă dorinţa de a merge într-un astfel de loc, mulţi dintre ei fiind obişnuiţi de proprii părinţi cu astfel de ieşiri, profesorul nu îi refuză.

„Ora de Religie nu mai trebuie contestată“

Dascălul se bucură când îi vede pe toţi laolaltă, chiar şi într-un astfel de loc, că se simt bine şi astfel se deschid mai mult unii faţă de alţii. Şi acesta poate fi un fapt încurajator - dacă ne „încăpăţânăm“ să fim pozitivi -, având în vedere că problemele copiilor cu care acest profesor lucrează, dar şi a tinerilor din zilele noastre, sunt multiple şi ar trebui să-i preocupe mai mult pe cei maturi, fie ei părinţi sau profesori.

„Aspectul negativ cel mai vizibil la copiii din ziua de azi este egoismul. Mai grav este faptul că banul, chiar de la vârste mici, joacă un rol foarte important în vieţile lor. Am discutat cu elevi de la licee diferite, care nu se cunoşteau cu elevii mei, şi am observat că se asemănau izbitor ca mentalitate şi comportament. Şi, bineînţeles, toţi sunt pasionaţi de calculator“, spune profesorul.

Acesta spune că mersul la biserică, locul de unde ne găsim liniştea, împăcarea, şi de unde căpătăm sfaturi şi alinarea pentru problemele şi necazurile întâmpinate, „este un lucru bun. Am făcut excursii în ţară şi de fiecare dată în programul nostru am cuprins şi o biserică în care să ne închinăm. Mai cred că ora de Religie nu mai trebuie contestată, pentru că o asemenea disciplină le poate oferi un model, le poate oferi învăţăminte mai bune chiar decât istoria, spre exemplu. La Religie îi poţi apropia mai mult, pentru că partea spirituală e mult mai prezentă. Eu o văd ca pe o disciplină necesară în procesul de formare a tinerilor din ziua de azi“.

„Am avut exemplul bunicii şi al mamei, care sunt femei credincioase“

Obiectivitatea şi maturitatea viziunii profesorului Mirel Petrişor, zelul său de a forma cât mai sănătos sufletele copiilor care-i trec prin mână sunt impresionante. Chiar dacă nu este profesor de Religie, în „excursiile culturale“ pe care le face cu elevii nu uită să bifeze şi biserică, aşa cum a văzut în propria familie, chiar dacă „atunci când eram mic, nu aveam voie să mergem la biserică, pentru că era în perioada comunismului. Însă am avut exemplul bunicii şi al mamei, care sunt femei credincioase. Multe lucruri le-am înţeles mai târziu. Practicant am devenit cu timpul, când am fost pe picioarele mele, şi când ni s-a permis să fim liberi, inclusiv să mergem la biserică.“

„Pentru aceasta se cere să fim oameni de treabă… când ajungem la încredinţarea că Dumnezeu lucrează cu noi, că Dumnezeu poate lucra cu noi“, sunt cuvintele părintelui Teofil Părăian, care nu şi-ar fi găsit exemplificarea în activitatea profesorului Mirel Petrişor, dacă acesta şi-ar fi îndeplinit visul dintâi, acela de a lucra în cercetare. Cu timpul a înţeles că locul său e în învăţământ, aproape de copii şi de pasiunea pentru istorie.