Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu“, la Humanitas
„Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu“, de Dan C. Mihăilescu, este unul dintre cele mai noi volume apărute la Humanitas. Criticul Dan C. Mihăilescu a făcut în noul volum un studiu de caz pe Eminescu, pentru demersul său de a afla cum poate fi intuită personalitatea unui individ din scrisori. „Nu istoria, nu istoriile mă interesează, ci firea omului, aşa cum se înfăţişează ea în scrisul făptuit exclusiv pentru (un) celălalt. Lucru pentru patru ochi, scrisoarea stă, cum spuneam, la mijloc, legătură între două suflete. Dacă în jurnal te oglindeşti mai mult sau mai puţin narcisiac, compensator sau răzbunător (cu sau fără gândul la cititorii posterităţii), în scrisori eşti obligat să respecţi regulile jocului în doi“, a spus criticul, conform Mediafax. Prima dezbatere pe marginea acestui eveniment editorial va avea loc pe 23 aprilie, la Librăria Humanitas din Sibiu.



.jpg)