Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Dimitrie Gusti şi prima campanie de cercetare sociologică
Sociologia românească şi Muzeul Satului din Bucureşti s-au născut în urma cercetărilor monografice de teren din anii interbelici, la iniţiativa lui Dimitrie Gusti. Ca şef al Catedrei de sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, Gusti a organizat, în anii 1925-1935, împreună cu echipe de specialişti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folclorişti, geografi, statisticieni, medici) şi cu studenţii săi, campanii de cercetare monografică cu caracter interdisciplinar în mai multe sate.
Primul sat în care au plecat cercetătorii a fost Goicea Mare, din Dolj. Era în vara lui 1925. Studenţii, incitaţi de seminarul profesorului Gusti, abia aşteptau să plece în campanie. După lungi dezbateri privind metoda ce urma să o folosească la faţa locului, cercetătorii au cules informaţii în satul amintit vreme de zece zile.
Au urmat Ruşeţu şi Nereju. De-abia în anul următor, în satul Fundu Moldovei s-au făcut paşi semnificativi pentru definitivarea metodei de cercetare. „Fundu Moldovei înseamnă folosirea pentru prima oară a sistemului echipelor lucrând cu fişe şi dosare comune. Echipele de atunci folosite au fost următoarele: cosmologică, biologică, istorică, psihologică, economică, juridică, de folclor literar şi muzical, estetică, filologie, pentru studiul stânei, familiei, gospodăriei, al problemei femeii, de industrie casnică, de probleme culturale, politică, administrativă, criminalistică, pentru studiul războiului, al manifestărilor religioase şi al cârciumei”, preciza într-un interviu Henri H. Stahl, unul dintre participanţii importanţi la cercetări (Zoltán Rostás, „O istorie orală a Şcolii sociologice de la Bucureşti”, Ed. Printech, 2001). Au urmat campanii monografice în satele Runcu (1930), Cornova (1931) şi Şanţ (1935-1936).
Dimitrie Gusti nu conducea totdeauna campaniile pe teren, fiind ocupat şi cu funcţiile publice, de aceea i-a desemnat pe H. Stahl şi Traian Herseni conducători ai cercetărilor monografice, iar pe Octavian Neamţu, organizator.
Din însemnările privind metoda de lucru aflăm că, seara, monografiştii se întâlneau în aşa-numita „sală luminată” pentru a trece în revistă ceea ce recoltau și a primi îndrumări pentru următoarele etape.
Cu sprijinul material al Fundaţiei Regale „Principele Carol”, în primăvara lui 1936, în numai două luni, s-a construit Muzeul Satului în București. Specialiştii şi studenţii care participaseră la campaniile de teren au revenit în satele cercetate pentru a achiziţiona construcţii ţărăneşti (case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice), dar şi obiecte de interior (mobilier, ceramică, ţesături, unelte), tot ce era reprezentativ pentru acele zone.
Şcoala sociologică a lui Dimitrie Gusti a însemnat mult pentru ştiinţa românească, dar a stârnit interes şi în Europa şi chiar în SUA, unii profesori venind la noi să participe la cercetările de teren.
Dimitrie Gusti a trăit între anii 1880 și 1955. A devenit membru al Academiei Române în 1919, a fost preşedintele Academiei Române, ministru al Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor, profesor la universităţile din Iaşi şi Bucureşti.
