Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Din 2012, tur virtual în două muzee dedicate satului
De anul viitor, vizitatorii care nu vor reuşi să parcurgă aleile Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti sau ale Muzeului ASTRA din Sibiu, vor putea face un tur virtual, accesând un site care va prezenta în limba română şi engleză cele două mari muzee. Prin acest proiect iniţiatorii doresc să crească notorietatea celor două muzee. "Digitalizarea patrimoniului este un alt obiectiv al nostru. Încercăm cu Muzeul Ţăranului Român să facem un site comun. Noi nu ne concurăm, noi ne completăm. Văd posibil acest site într-un an de zile", a precizat Valeriu Ioan Olariu, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu. Potrivit estimărilor, cele două muzee adună anual, cu aproximaţie, 700.000 de vizitatori. Până acum, muzeul sibian, cel mai mare muzeu în aer liber din România, a înregistrat 300.000 de vizitatori pe an.



.jpg)