Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Doar absolvenţii de Bologna cu studii postuniversitare vor putea fi profesori
▲ Ministerul Educaţiei propune Guvernului un proiect de ordonanţă de urgenţă care reglementează problema absolvenţilor ciclului I de licenţă Bologna, care funcţionează în învăţământul preşcolar şi primar, întrucât aceşti tineri nu se pot angaja ▲ „În discuţia de luni cu partenerii sociali s-a convenit prelungirea perioadei ce vizează mişcarea personalului didactic cu maximum două săptămâni“, a anunţat Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) ▲
MECI, în înţelegere cu organizaţiile sindicale, va introduce în şedinţa de Guvern o ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează problema absolvenţilor ciclului I de licenţă Bologna, care funcţionează în învăţământul preşcolar şi primar. Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă, pentru angajarea absolvenţilor primei promoţii de licenţă Bologna, în funcţia de profesor în învăţământul preşcolar şi preuniversitar, este obligatorie absolvirea, cu examen de licenţă, a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de MECI. Totodată, mai sunt necesare studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările si completările ulterioare, ori absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic. Pentru funcţia de profesor în învăţământul liceal şi postliceal este obligatorie absolvirea cu examen de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau echivalentă acesteia, în profilul postului, sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de MECI. Totodată, sunt necesare studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, absolvirea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 60 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic. Prin această ordonanţă de urgenţă se urmăreşte reglementarea problemelor legate de mişcarea de personal ce vizează trecerea din mediul rural în mediul urban, în condiţiile unei medii de peste şapte, obţinută la concursul de titularizare. Rectificarea bugetară ar putea afecta grav activitatea MECI Propunerile privind rectificarea bugetară aparţin Ministerului de Finanţe afectează, în forma propusă, în mod grav, activitatea Ministerului Educaţiei, a spus, luni, ministrul Ecaterina Andronescu, care a adăugat că sistemul de învăţământ nu poate supravieţui în aceste condiţii, conform Mediafax. „Sistemul de învăţământ nu poate supravieţui în condiţiile unei asemenea rectificări, lucru care este inacceptabil“, a precizat ministrul Ecaterina Andronescu. Profesorii au anunţat luni că vor redeschide conflictul de muncă şi ameninţă cu greva, nemulţumiţi de rectificarea bugetară propusă de Guvern, potrivit căreia se poate reduce numărul de personal din învăţământ cu 20.000 de angajaţi sau se pot îngheţa salariile. Gheorghe Isvoranu, liderul „Spiru Haret“, a precizat că nu poate fi redus numărul personalului din învăţământ decât dacă se reduce numărul de elevi. Guvernul a stabilit reducerea numărului de personal din învăţământ cu 20.000 de persoane sau îngheţarea salariilor.