Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Documentare româneşti de arhivă la Institutul Francez din Bucureşti
Documentare româneşti realizate în perioada 1939-1989, dintre care o parte sunt filme de propagandă ale epocii comuniste, vor fi proiectate, pe 10 şi 11 aprilie, la Institutul Francez din Bucureşti. Printre titlurile prezentate se numără "Ţara moţilor", de Paul Călinescu (1939), "Conducta de gaz", de Paul Călinescu (1947), "Scrisoarea lui Ion Marin către ziarul Scânteia", de Victor Iliu (1949), şi "Uzina", de Slavomir Popovici (1963), "Apa ca un bivol negru", de Dinu Tănase şi Iosif Demian (1971), "Ioane, cum e la construcţii?", de Sabina Pop (1983), "Va veni o zi", de Copel Moscu (1985), "De Crăciun ne-am luat "raţia" de libertate", de Cornel Mihalache şi Cătălina Fernoagă (1990), "Videograme dintr-o revoluţie", de Harun Farocki şi Andrei Ujică (1992). Filmele vor fi prezentate de regizorul Andrei Ujică şi regizoarea franceză Vanina Vignal, iar fiecare proiecţie va fi urmată de dezbateri.



.jpg)