Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu, comemorat la Istanbul
Institutul Cultural Român (ICR) „Dimitrie Cantemir“ din Istanbul l-a comemorat ieri pe Constantin Brâncoveanu la Biserica „Sf. Parascheva“ a comunităţii româneşti din Istanbul, situată în cartierul Hasköy, un frumos lăcaş pe care domnul Ţării Româneşti l-a construit în 1692 pe ruinele unei vechi biserici bizantine, conform ICR. Cu acest prilej, directorul ICR Istanbul, prof. univ. dr. Mihai Maxim, istoric-turcolog, a evocat personalitatea domnitorului român şi a comunicat membrilor diasporei române prezente rezultatele cercetărilor sale în arhive şi pe teren privind identificarea locului unde au fost executaţi Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi credinciosul sfetnic Ianache, la 15 august 1714. Este vorba de zona Eminönü-Sirkeci, în faţa „Chioşcului imperial de pe ţărmul mării“ (Yalý Köţkü), acolo unde în prezent se află strada cu acelaşi nume, în spatele actualului sediu al Camerei de Comerţ din Istanbul. Atunci, acest chioşc celebru, descris de călătorii străini şi redat în unele gravuri, se afla în prelungirea grădinilor Palatului Topkapi, reşedinţa sultanilor, având deschidere directă spre Cornul de Aur. Aici aveau loc primiri solemne ale ambasadorilor străini veniţi dinspre mare, dar mai ales aici era primită flota imperială la plecarea în campanie şi la întoarcerea ei victorioasă acasă. În secolul al XIX-lea, când reşedinţa sultanilor s-a mutat, după 1857, la noul Palat Dolmabahçe, pe Bosfor, unde au fost primiţi şi Alexandru Ioan Cuza şi Carol I, „Chioşcul de pe ţărmul mării“ a fost părăsit, apoi dărâmat, împreună cu alte vechi construcţii, pentru a face loc construcţiei căii ferate Istanbul-Viena, gării Sirkeci şi clădirilor adiacente. Ca urmare, şi zidul de incintă al Palatului Topkapý a fost retras considerabil, până la locul de astăzi, care nu mai cuprinde decât câteva chioşcuri împărăteşti din apropierea Sălii Tronului, a Vistieriei Imperiale şi a Haremului. În prezent, doar strada Yalý Köţkü mai aminteşte de vechiul chioşc împărătesc şi de tragedia Brâncovenilor de la 1714, conform ICR.