„Educaţia nu poate fi completă fără religie“

Religia predată în unităţile de învăţământ nu este o simplă materie, o disciplină ce trebuie pusă pe o treaptă inferioară faţă de celelalte, ci o disciplină fundamentală, ce stă la baza educaţiei viitorului adult, sădeşte sămânţa valorilor morale în el şi îl ajută la înţelegerea propriei identităţi.

Un popor care s-a născut român şi creştin în acelaşi timp, etnogeneza şi creştinarea fiind două procese interdependente, nu îşi poate înţelege identitatea decât studiind istoria împreună cu religia. În plus, profesorii de religie consideră că educaţia religioasă, prin modul în care a fost împărţită pe anii de studiu, ajută la formarea elevilor care întâi învaţă despre evenimentele religioase, îşi formează propriile convingeri, iar apoi îşi raportează viaţa la un sistem de valori solid.

După secole în care învăţământul a existat şi s-a dezvoltat prin intermediul Bisericii, care a înfiinţat şcoli, a tipărit cărţi şi a menţinut astfel vie istoria şi chiar spiritul românesc, societatea modernă a ajuns la concluzia că locul religiei nu mai este în unităţile de învăţământ. Învăţământul, care era iniţial unul religios, a ajuns acum să îşi pună problema excluderii religiei din şcoli, pentru a lăsa tinerii să îşi construiască propriile sisteme de valori, fără a li se pune însă la dispoziţie o bază de la care să pornească. Astfel s-ar ajunge să se ridice un edificiu al valorilor fără nici o bază, ce se va spulbera cu uşurinţă la orice adiere a îndoielilor, baza fiind tocmai educaţia religioasă.

Educaţia religioasă este una din laturile educaţiei, alături de educaţia intelectuală, de cea estetică, fizică sau civică şi de aceea trebuie studiată alături de acestea.

"Necesitatea educaţiei religioase este condiţionată de necesitatea religiei în viaţa omului, deoarece numai religia poate răspunde la întrebările ultime ale existenţei umane. Scopul educaţiei religioase este realizarea caracterului religios-moral al elevului, care să-l conducă la desăvârşirea creştină", consideră Sorina Ciucă, profesor de religie la Şcoala "Grigore Ghica Vodă" din Bucureşti.

Societatea din ce în ce mai secularizată, în care lumea se îndepărtează de valorile tradiţionale, încearcă, sub paravanul libertăţii de conştiinţă, să arunce pe viitorii cetăţeni în negura necunoaşterii, prezentată într-o aură pozitivă. Sub pretextul libertăţii elevilor de a-şi forma propriile convingeri religioase, s-a încercat ca religia, ca disciplină de studiu, să fie pusă într-un plan secund, dându-li-se "şansa" copiilor să îşi formeze propriile convingeri fără informaţii venite din exterior, cu atât mai mult în şcoală. Însă, este imposibil ca un copil să îşi poată forma opinii, de moment ce nu are o bază informaţională pe care să o analizeze.

"Trebuie să considerăm cu toată seriozitatea că studierea religiei în şcoală este o chestiune de primă importanţă, mai ales în aceste vremuri de restrişte prin care trecem. Problema formării copilului, a omului indiferent de vârstă, prin educaţia religioasă este una din cheile educaţiei în general. Aşa cum cultura universală nu-şi găseşte sensul deplin şi împlinirea decât prin creştinism, tot aşa educaţia nu poate fi corectă şi completă fără religie. Omul trebuie să înţeleagă de copil faptul că autoritatea nu este o chestiune arbitrară, decursă din raporturi de forţă sau de posibilităţi materiale, aşa cum se arată de cele mai multe ori, ci este dată de însăşi poziţia specială a omului faţă de Dumnezeu. Morala nu este o colecţie de norme cutumiare, ci are la bază poruncile lui Dumnezeu", este de părere profesorul de religie Ioan Bruss, de la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" din Bucureşti.

Ce se învaţă la ora de religie

Programa şcolară a orelor de religie este împărţită în aşa fel încât copiii să afle treptat noi cunoştinţe, să le conştientizeze şi apoi să le poată folosi.

La copiii de clasele I-IV sunt predate lecţii de istorie biblică a Vechiului şi Noului Testament, evenimentele principale din istoria şi viaţa Bisericii, noţiuni fundamentale de credinţă. În această perioadă elevii asimilează şi pun în practică norme de comportament religios-moral pe care le învaţă din exemplele persoanelor despre care au învăţat la şcoală.

În clasele V-VIII sunt predate subiecte mai complexe, ce ţin mai mult de latura doctrinară decât de cea istorică, deoarece şi elevii sunt în perioada în care înţeleg conceptele, îşi pot forma convingeri religios-morale. Acum sunt predate subiecte precum Revelaţia, sau descoperirea lui Dumnezeu oamenilor, prin cele două căi: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, Purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Iubirea de aproape sau explicarea pildelor rostite de Mântuitorul.

Pe lângă orele de curs, există şi activităţi extracurriculare.

"Educaţia religioasă se realizează într-un cadru instituţional, respectiv şcoală şi biserică, iar dintre formele de organizare a acestei educaţii, pe lângă lecţia de religie, cel mai mare succes îl au vizitele şi excursiile la biserici şi mănăstiri, precum şi manifestările cultural-religioase ca serbările şcolare, concursurile, conferinţele religioase, întâlniri cu mari duhovnici, vizionările de filme cu subiect religios, expoziţiile de icoane şi alte obiecte de artă religioasă.

Educaţia primită în şcoală reprezintă piatra de temelie pe care să se bazeze perfecţionarea adultului de mâine. Dacă nu începe în copilărie, copilul creşte ascultând cel mult de legea morală naturală", a adăugat profesorul Sorina Ciucă.

Profesorul de religie, un exemplu pentru elevi

Pe lângă educaţia prin lecţiile predate, elevii au parte şi de exemplul profesorului, care trebuie să fie întruchiparea celor prezentate de acesta. "Profesorul de religie este şi trebuie să fie un model viu pentru elevi, în sensul seriozităţii, al religiozităţii, al moralităţii şi al pregătirii sale multilaterale. În fond modelul este unul singur, Hristos, iar noi toţi ceilalţi încercăm să ne modelăm şi să ne lăsăm modelaţi după acest model unic. Religia în şcoală şi profesorul de religie sunt factori fundamentali de polarizare a mediului uman de copii şi tineri în formare continuă. O polarizare care nu ascultă de direcţii arbitrare, impuse sau insinuate de anumite interese ale societăţii, ci o ordonare bazală, ontologică, fără de care societatea în mic sau în mare îşi pierde sensul şi reperele, spune profesorul Ioan Bruss despre rolul pe care îl are un dascăl de religie.

Pericolul scoaterii orelor de religie din şcoli

Într-o epocă în care descentrarea valorică persistă şi se adânceşte, regândirea componentelor educaţiei şi a ponderii acestora este mai mult decât necesară. Educaţia este o operă de spiritualizare care nu atinge plenitudinea dacă lasă pe dinafară una dintre componentele ei fundamentale.

"Omul se raportează la realitate atât pragmatic, prin intelect, voinţă, acţiune, dar şi spiritual, prin atitudini, simţire şi credinţă. Deoarece elevul îşi pune nenumărate întrebări asupra lucrurilor care-l înconjoară, învăţământul religios îi procură un sistem de explicaţii utile şi satisfăcătoare. Căci atâta vreme cât el se întreabă asupra misterelor lumii şi este lăsat să-şi răspundă singur la ele, rămâne în chip fatal într-o stare de pauperitate şi primitivitate, total nefavorabile pentru echilibrul şi cerinţele lui de dezvoltare", spune profesorul Sorina Ciucă.

La rândul său, profesorul Ioan Bruss vorbeşte de consecinţe mai grave decât cele decurse din lipsa religiei în şcoală în anii comunismului.

Astfel s-ar înţelege că toţi aceşti ani de studiu s-au dovedit în cele din urmă a fi inutili, că societatea modernă se poate lipsi de Dumnezeu fără probleme. "Împiedicarea elevilor de a conştientiza autoritatea dumnezeiască de care orice om are nevoie ca să-şi orienteze corect viaţa ar conduce în climatul actual la o şi mai accentuată decădere intelectuală şi morală, la fenomene din ce în ce mai grave de încălcare a legilor şi regulilor sociale, la o degradare galopantă a fiinţei umane. Fenomenul ar fi mult mai grav decât cel din perioada comunistă, în care credinţa religioasă era sădită în sufletele copiilor de bătrânii din familie şi se asocia oarecum organic, deşi tacit, cu ordinea socială şi spiritul de muncă şi colaborare. Cei care întreprind demersul scoaterii Religiei din şcoală ar trebui să-şi dea seama bine ce imensă răspundere apasă pe umerii lor, ce forţe întunecate vor avea frâu liber dacă această iniţiativă ar fi implementată real", a concluzionat profesorul Ioan Bruss.