Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II-a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală au vizitat sediile Publicațiilor „Lumina”, Trinitas TV și Radio Trinitas, descoperind activitatea instituțiilor media ale Patriarhiei Române. Însoțiți de prof. Mihaela Florescu și de părintele Ștefan Sfarghie, consilier patriarhal coordonator și director al Publicațiilor „Lumina”, copiii au participat și la un moment de rugăciune la Catedrala Patriarhală, unde s-au închinat la moaștele sfântului ocrotitor al Capitalei.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Ofertele cu reduceri disproporţionate, mesajele care pun presiune asupra cumpărătorilor şi preţurile prea mici pot ascunde tentative de fraudă, produse contrafăcute sau costuri suplimentare, avertizează Centrul
Autoritățile județene și centrale, parlamentari au pus în discuție creșterea măsurilor de siguranță în școli și deblocarea în Parlament a legislației care protejează copiii pe reţelele sociale după ce,
După audieri în comisiile parlamentare de specialitate în care toți miniştrii propuși au obținut aviz favorabil, Guvernul Luca Niculescu a primit ieri votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului,
Debitul Dunării la intrarea în ţară se va menţine la aproximativ 1.300 mc/s până la finele săptămânii, de trei ori mai mic decât media multianuală a lunii, de 3.900 mc/s, potrivit prognozei Institutului
Circa 4,67 milioane de pensionari erau înregistraţi la finele lunii septembrie 2026, cu 2.725 mai puţini decât în august, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor Casei Naţionale de Pensii Publice,
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele finale la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, după contestaţii numărul notelor mai mari sau egale cu 7 cr
În fiecare an, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova îşi deschide porţile pentru a-i primi pe viitorii studenţi. Împărtăşind emoţia şi bucuria unui nou început de viaţă, peste 160 de tineri au optat
Luna iulie aduce o mulțime de oferte de vacanță, cu activități cât mai variate și atrăgătoare. Elevii, după un an cu multe schimbări - o grevă și recuperări intense la final -, caută să se elibereze de
Zeci de mii de absolvenți de liceu trăiesc în această perioadă emoțiile admiterii la facultate. Înscrierile s-au terminat la cele mai multe facultăți, la unele a avut loc sau urmează examenul scris, iar
Ministerul Educaţiei a publicat miercuri, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a. Potrivit instituției, din totalul elevilor (112.747) cu
România a obţinut locul I între ţările din Europa şi locul al III-lea în clasamentul pe naţiuni (după China şi Coreea, ambele pe locul I, şi SUA) la Olimpiada Internaţională de Fizică, desfăşurată la
Tabăra de ştiinţe astronomice de la Baia Mare va fi extinsă și în august. „Datorită solicitărilor, dar şi pentru că în cele şase sesiuni iniţiale numărul locurilor a fost limitat la 20 per grupă (…),
Trei instituţii școlare din municipiul Buzău vor deveni ecologice graţie unor investiţii de 52 de milioane de lei, prin PNRR. Astfel, pe modelul Şcolii nr. 11, prima de acest fel din ţară, la școlile
Europa, ca leagăn al creștinismului, a fost mereu între vigoarea Apusului și efervescența Răsăritului, ca o lume cuprinsă de alte două lumi profunde. Ideea europeană a fost conturată de fiecare element care a
Cu mult drag, am ales acest titlu sugestiv, mai ales pentru adolescenţi. Cunoaştem din cultura şi civilizaţia omenirii că virtutea înţelepciunii nu se dobândeşte uşor şi, mai ales, nu se află în
Elevii care au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Matematică din Japonia au obținut șase medalii și cel mai mare punctaj realizat la această competiție în ultimii 24 de ani de o echipă
Peste 31.900 de candidaţi, dintre care peste 5.700 de absolvenţi ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licenţă sau de masterat, din promoţia curentă, s-au înscris la concursul naţional de
O mie de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, incluşi în programele organizaţiei Salvați Copiii din 11 județe, participă la taberele desfăşurate în zonele Păltiniş - Sibiu şi
Un număr de 69 de profesori care au atins vârsta de pensionare, cu 16 mai mulţi decât anul trecut, şi care au solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău (ISJB) să rămână la catedră în anul şcolar
Absolvenţii de liceu se pot înscrie la noul program de studii Matematică-Informatică, din cadrul Facultăţii de Economie, Administraţie şi Afaceri a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, a anunţat
În acest an, la nivelul învățământului preuniversitar românesc continuă procesul de înnoire a manualelor școlare, realizate în conformitate cu programa școlară în vigoare. Una dintre licitațiile
Cititul din plăcere în copilăria timpurie, o activitate ce presupune costuri mici, poate contracara unele dintre efectele negative pe care sărăcia le are asupra dezvoltării creierului în copilărie, arată un
Un buchet imens de emoții bate sfios la fereastra sufletului meu. E momentul epilogului... Privesc înaintea mea și văd o grădină imensă cu flori... Dar eu? Cine sunt eu? Sunt și eu o floare printre flori? Nu,
La unele universităţi, înscrierile în cadrul primei sesiuni de admitere la programele de licenţă şi master au început luni şi durează, în unele cazuri, până la finalul lunii iulie. Admiterea se face în
Încă de ieri absolvenţii de gimnaziu au avut posibilitatea să completeze opţiunile cu licee în fişele de înscriere pentru repartizarea computerizată programată pentru data de 19 iulie. Potrivit calendarului
Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar şi Legea 199/ 2023 a învățământului superior au fost publicate miercuri noapte în Monitorul Oficial şi vor intra în vigoare începând cu data de 3
Lucrările de reabilitare, consolidare şi refuncţionalizare a Observatorului Astronomic din Iaşi, aflat în proprietatea Universităţii Alexandru Ioan Cuza, au fost finalizate. După cum a informat prof. univ. dr. Tu
„Apărător neînfricat al credinței și patriei străbune, mare ctitor de lăcașuri sfinte, Ștefane Voievod, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească din nevoi și din necazuri” (Troparul Sfântului
Rezultatele la Evaluarea Naţională au fost publicate miercuri, rata de promovare înainte de contestaţii fiind de 76,2%. Peste 400 de absolvenţi de gimnaziu (429) au încheiat examenul cu media 10, cei mai mulţi din
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de
Fraților, Hristos este capul trupului, adică al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate, că în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată
Sfântul Cuvios Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinţi de neam român. A intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Sfântul Sava. `Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţă, a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 282-283 „(Sfântul Cuvios Visarion Mărturisitorul) s-a născut în anul 1714 într-o familie de vlahi din
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Rolul înțelept și eficient al viitorului Mitropolit al Bucovinei, Tit Simedrea (1886-1971), în buna educație a mediilor studențești creștine interbelice, trebuie cercetat cu recunoștință - pentru unii tineri
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


