Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie Relația părinților cu tehnologia, tipar în educația copiilor

Relația părinților cu tehnologia, tipar în educația copiilor

Galerie foto (2) Educaţie
Un articol de: Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu - 20 Sep, 2020

Când vorbim despre relația copiilor cu tehnologia, un rol capital revine părinților. Studiile referitoare la psihologia copilului și adolescentului demonstrează că aceștia din urmă au două puncte vulnerabile - autocontrolul și discernerea realității. Ambele se conturează și se definitivează prin experiența de viață, în etapa tinereții, or, copiii sunt vulnerabili în această privință, de aceea îndrumarea părinților este importantă. Aceasta înseamnă a-i ajuta să dobândească anumite deprinderi digitale pozitive, de la primul lor contact cu dispozitivele digitale.

Studiile de psihologia și pedagogia copilului au demonstrat că aceștia își imită pă­rin­ții chiar de la câteva ore după naștere. Doi profesori de la Universitatea din Washington, Andrew Meltzoff și Patricia Kuhl, au prezentat filmări care arătau cum, la 42 de minute de la venirea lor pe lume, copiii îi imitau pe adulți. Dacă adultul scotea limba, la fel făcea și bebelușul.

Copiii își urmăresc, își observă și imită părinții. Uneori, ei sunt supuși unei confruntări inegale: trebuie să concureze cu ecranele, pentru a atrage atenția părinților lor. Gary Chapman și Arlene Pellicane (Creșterea copiilor în era tehnologiei. Copii sociabili într-o lume a ecranelor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2018) subliniau faptul că „exemplul pe care îl oferim noi, în sfera digitală, contează mai mult decât ceea ce spunem despre timpul petrecut în fața ecranelor. Dacă pentru noi, ca părinți, întregul timp liber este acaparat de dispozitivele electronice de un fel sau altul, le transmitem copiilor mesajul: «La asta se rezumă viața. Acesta este etalonul». Mult prea adesea, părinții comunică mesajul potrivit, însă într-o manieră greșită. Le spunem copiilor să limiteze timpul petrecut în fața ecranelor, pe când noi petrecem ore întregi on-line, după serviciu. Le spunem că rețelele sociale nu sunt benefice, însă noi avem în permanență Facebook-ul deschis în fundal. Le spunem că jocurile video sunt o pierdere de vreme, dar la întoarcerea de la serviciu petrecem ore relaxându-ne cu un joc. (...) Cea mai eficientă învă­țare se petrece atunci când părintele îi demonstrează copilului său cum să se raporteze cu înțelepciune la lumea digitală, prin propriul său comportament în raport cu tehnologia. Dacă modelul pe care tu îl oferi în sfera digitală nu este tocmai bun de urmat de către copiii tăi, poate că ar trebui să iei o pauză, pentru a învăța tu însuți că nu este nici o problemă dacă nu ești disponibil on-line, într-o lume excesiv de tehnologizată”.

Părinții înșiși, atunci când vine vorba despre tehnologia digitală și accesul pe care ar trebui să îl ofere copiilor lor, se află într-o dilemă. Aceasta este generată, în primul rând, de faptul că nici ei nu au o instrucție în această privință. Dacă din familia de proveniență, în care s-au născut și au fost educați, au mai preluat unele tipare de comportament privind viața de familie, relațiile dintre părinți și copii, socializarea cu semenii lor, în privința conduitei față de tehnologia digitală, părinții nu le sunt de nici un folos, pentru că au trăit în alte vremuri, în care nici nu se vorbea despre „revoluția digitală”. De aceea, ei probează pe ei însiși și pe copiii lor anumite convingeri legate de accesul și modul de utilizare al digitalizării, și nu întotdeauna rezultatele sunt cele dorite. Pe de o parte, părinții se mândresc cu faptul că băiatul sau fetița lor este capabil să acceseze, de la vârstă foarte mică, dispozitivele digitale, lucru pe care ei nu l-au făcut. Iar aceasta este socotită de către părinți o performanță vrednică de apreciere și de laudă. Ei socotesc că în acest mod copiii vor avea mai multe șanse în viață decât ei, odată ce astăzi totul se face cu ajutorul tehnologiei. Pe de altă parte, aceiași părinți poartă în sufletul lor și o teamă legată de efectele necunoscute de ei și de copii ale acesteia. Până unde să meargă cu tehnologia? Cât acces să le ofere copiilor? La care dintre formele ei? Nu cumva tehnologia, în loc să îi ajute, le va dăuna, acaparându-i și nelăsându-le timp pentru altceva, nici măcar pentru o relație armonioasă cu părinții lor, care le-au oferit aceste posibilități și libertăți (Dr. Martin L. Kutscher, Copiii erei digitale. Cum să limităm timpul petrecut în fața ecranului și de ce este important acest lucru, Editura Univers, București, 2018)?

Îndrumarea copiilor în fascinanta lume digitală, ba chiar din anumite puncte de vedere un adevărat „Jurassik Park digital”, nu înseamnă să le interzicem total accesul la tehnologia digitală, mai ales pe măsură ce cresc, ci să controlăm și să limităm, împreună cu ei, timpul petrecut în spațiul media, fără a afecta dezvoltarea lor somatică și psihică, activitățile curente și proiectele de viață. Referindu-se la moda­litățile de creștere a copilului în era digitală, dr. Elisabeth Kilbey arăta că „interzicerea ecranelor de orice fel este imposibilă în societatea atât de conectată on-line din ziua de astăzi, cu atât mai mult cu cât multe teme se fac astăzi pe calculator, iar unele şcoli chiar le oferă elevilor tablete pentru a lucra la şcoală şi acasă. Lumea digitală nu va pleca nicăieri. Părinţii nu pot să i se împotrivească, ci trebuie să înveţe să colaboreze. Dacă nu interdicţia este răspunsul, care poate fi? Consider că lucrul cel mai important pe care trebuie să-l facă părinţii este acela de a crea şi de a-i învăţa pe copii obiceiuri digitale sănătoase. Ei ar trebui să discute cu copiii lor despre lumea on-line pentru a se asigura că dezvoltă o relaţie sănătoasă cu aceasta. (...) Ar trebui să existe un set de reguli pentru timpul petrecut în faţa ecranului, aşa cum aveţi reguli pentru toate celelalte, de la ora de culcare la teme sau comportament. Părinţii trebuie să înceapă de timpuriu crearea unor obiceiuri digitale sănătoase, înainte să apară probleme” (Dr. Elizabeth Kilbey, Creşterea copilului în era digitală. Ghid de parenting responsabil, Editura Niculescu, Bucureşti, 2019).

Recomandând un comportament echilibrat al părinților, ca model pentru copiii lor, aceeași autoare arăta că „nu are rost să demonizăm timpul petrecut în faţa ecranului şi să facem din el un duşman: asta nu ajută pe nimeni. Este important să conştientizăm riscurile şi să deţinem controlul, dar cred că datoria noastră de părinţi este de a-i ajuta pe copiii noştri să-şi dezvolte obiceiuri sănătoase pentru viitor. Atitudinea noastră faţă de tehnologie nu ar trebui să fie legată doar de protecţie şi restricţie. Trebuie să ne gândim la modalităţile prin care putem folosi tehnologia în mod constructiv şi de a scoate ce este mai bun din ea, să ne aducem familiile laolaltă şi să promovăm legăturile dintre noi, nu izolarea”.

Bine-cunoscutul autor Adam Alter, căutând o soluție, arăta că „nu putem abandona tehnologia şi nici nu ar trebui. Unele progrese tehnologice alimentează dependenţa comportamentală, dar, în acelaşi timp, sunt miraculoase şi ne îmbogăţesc vieţile. Şi nu trebuie să dea dependenţă, dacă sunt atent proiectate. E posibil să creăm un produs sau o experienţă, care să fie indispensabilă, dar să nu dea neapărat dependenţă. (...) Atitudinea noastră faţă de experienţele care dau dependenţă este, în mare parte, culturală, iar dacă această cultură a noastră face loc pentru repaus fără muncă, fără jocuri, fără ecrane, va fi mult mai uşor pentru noi şi copiii noştri să rezistăm în faţa tentaţiei dependenţei comportamentale. În locul ei, vom comunica direct unii cu ceilalţi, nu prin dispozitive, iar strălucirea acestor legături sociale ne va face mai bogaţi şi mai fericiţi decât ar putea vreodată să o facă strălucirea ecranelor” (Adam Alter, Irezistibil. Dependenţa de tehnologie şi afacerile din spatele ei, Editura Publica, Bucureşti, 2017).

Așa cum afirma Ray Kurtzweil, cercetătorul-șef de la Google, supranumit de revista Forbes „mașina de gândit supremă” (Ray Kurtzweil, Epoca mașinilor spirituale. Când computerele depășesc inteligența umană, Editura Paralela 45, Pitești), „nu o să putem opri tehnologia. Însă avem câteva opțiuni. Avem ocazia să modelăm tehnologia și să-i canalizăm direcția”. Aceasta înseamnă să o privim și să o utilizăm doar ca pe un instrument și nu ca pe o cale și cu atât mai puțin ca pe singura cale spre progres. Ea nu este răspunsul la problemele noastre și nicidecum răspunsul ultim și deplin. Acesta nu rezidă în lumea materială și nici nu poate fi oferit de ea, chiar dacă prin intermediul ei, ci în bogata lume spirituală.

Mesajul unui cadru didactic pentru părinţi

În acelaşi timp, cadrele didactice au un mesaj pentru părinţi, astfel încât „copilului să-i placă la şcoală chiar şi pe timp de pandemie”. Pe reţelele de socializare au circulat mai multe astfel de îndemnuri la început de an şcolar. Mesajul învăţătoarei Camelia Florea de la Şcoala Gimnazială Remetea, judeţul Bihor, redactat sub forma unui decalog, a fost promovat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş şi vizionat de peste 16.500 de persoane:

1. Fii un model pentru copilul tău (copilul tău se uită în primul rând la tine și apoi la învățătoare sau la profesor. Împărtășește cu el din perioada când tu însuți erai școlar, scoate în evidență doar aspectele frumoase, fă în așa fel ca el să înțeleagă că anii de școală sunt o experiență minunată și unică); 
2. Inspiră copilului tău respectul pentru profesori (indiferent ce părere ai tu despre dascălii copilului tău, vorbește frumos despre ei și tratează-i cu respect);
3. Pregătește-l emoțional (trezește-i entuziasmul și stârnește-i curiozitatea pentru învățare);
4. Dă tonul de dimineață (începe ziua cu o dispoziție bună, zâmbește copilului, spune o glumă ca să aduci un zâmbet pe fața lui chiar dacă tu știi că va fi o zi grea, un test sau orice altceva. Învață copilul să privească jumătatea plină a paharului); 
5. Arată-ți interesul pentru ce face copilul tău la școală (ascultă-l de fiecare dată când povestește ce s-a întâmplat la școală și fii interesat sincer nu doar de note, ci de toate experiențele pe care le-a avut acolo, indiferent dacă este în clasele primare sau la liceu);
6. Stabilește un program clar pentru teme; 
7. Încurajează-l să se implice în activități extrașcolare (învățăm mai ușor din experiențele pe care le avem, atunci când lucrurile pur teoretice sunt aplicate în practică și le vedem utilitatea); 
8. Încurajează prieteniile de calitate; 
9. Învață-l să învețe pentru el, nu pentru note; 
10. Ajută-l să se bucure cât mai mult, să se amuze și să învețe cu drag (apreciază, nu critica, și copilul tău va face la fel).

(Oana Nistor)

Citeşte mai multe despre:   copil  -   online