Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Elevii români, printre primii în UE la studiul limbilor străine
Aproape 60% din elevii din ciclul de învăţământ secundar din Uniunea Europeană studiau cel puţin două limbi străine în anul 2014, pe primele locuri fiind elevii din Luxemburg (100%), Finlanda (98,5%), Italia (98,4%), Estonia (96,3%) şi România (95,6%), potrivit datelor publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). La polul opus, mai puţin de 10% din elevii din ciclul secundar studiau cel puţin două limbi străine în Ungaria (6,3%), Irlanda (7,9%) şi Austria (9,5%). Engleza este de departe cea mai populară limbă străină în ciclul de învăţământ secundar, fiind studiată de peste 17 milioane de elevi (97,3%), urmată de franceză, cu 5 milioane de elevi (33,7%), germană, cu 3 milioane de elevi (23,1%), şi spaniolă, care este studiată de 2 milioane de elevi (13,1%). În România, limba engleză este cea mai studiată limbă străină de către elevii de gimnaziu (99,4% din cei aproximativ 790.000 de elevi), urmată de franceză (84,6%). În cazul limbii germane, aceasta este studiată de toţi elevii din ciclul de învăţământ secundar din Luxemburg şi, de asemenea, este a doua cea mai populară limbă străină studiată la nivel secundar în alte opt state membre, cele mai mari proporții fiind înregistrate în Danemarca (73,6%), Polonia (69%) şi Slovacia (55,2%).



.jpg)