Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Exigenţă maximă şi la Bacalaureatul din toamnă
Datele centralizate la nivel naţional arată că pentru sesiunea din toamnă a Bacalaureatului au fost înscrişi 106.854 de candidaţi. Cei care speră la o a doua şansă la Bacalaureat vor veni, din 22 august, la probele orale. Astfel, în 22-23 august vor fi evaluaţi la Limba română, în 22-24 la Limba maternă, în 23-24 august la o limbă străină şi în 25-26 august la competenţele digitale obţinute în timpul studiilor. La sfârşitul lunii august vor începe şi probele scrise, acolo unde în vară au fost cei mai mulţi picaţi la Bacalaureat. În 29 august, candidaţii vor trebui să se prezinte în sălile de examen pentru proba la Limba şi literatura română, în 30 august pentru Limba şi literatura maternă, în 31 august pentru proba obligatorie a profilului şi în 2 septembrie pentru proba la alegere a profilului şi specializării. "Nivelul de exigenţă va fi exact acelaşi ca în prima sesiune, organizarea poate fi chiar mai bună, pentru că este a patra sesiune pe care o desfăşurăm", a declarat Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.