Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Expoziţie despre 23 august, la Muzeul Naţional al Unirii
În premieră în ultimii 20 de ani, la Alba Iulia a fost vernisată o expoziţie dedicată actului de la 23 august 1944 şi, mai ales, a modului în care a fost marcat evenimentul în deceniile postbelice. Organizatorii manifestării şi-au propus ca prin intermediul fotografiilor şi a obiectelor expuse să reconstituie un crâmpei din ceea ce a fost, timp de 40 de ani, între 1949 şi 1989, 23 august, sărbătorită ca ziua naţională a românilor. Până pe 1 octombrie, publicul care va trece pragul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia va putea vedea documente oficiale, imagini, ziare şi obiecte tridimensionale legate de modul în care ziua de 23 august a devenit şi a fost sărbătorită oficial drept ziua naţională a românilor. Organizatorii expoziţiei se întreabă dacă 23 august a fost, cu adevărat, ziua naţională a românilor sau un eveniment din istoria zbuciumată a poporului român. Intitulată „23 august - Ziua Naţională a Românilor?“, expoziţia este organizată de Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga“, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba şi Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, conform Agerpres.



.jpg)