Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Expoziţie în premieră cu desene de Tonitza, la Sibiu
Un număr de 55 de desene, care au fost donate Muzeului Naţional Brukenthal de la Sibiu, vor fi expuse, pentru prima dată, începând de azi, la Sibiu, până pe 21 mai, a anunţat, miercuri, directorul muzeului sibian, Sabin Luca.
Expoziţia „Nicolae Tonitza. Desene“ va fi găzduită de Cabinetul de Stampe din Palatul Brukenthal, unde se află cel mai vechi muzeu din România. „Muzeul Naţional Brukenthal a fost onorat să primească o donaţie de 55 de desene inedite ale maestrului artei româneşti, Nicolae Tonitza (1886-1940). Donaţia a fost făcută de doamna Eugenia Iftodi, elevă a pictorului“, a spus Sabin Luca. Desenele reprezintă portrete de copii realizate în vara anului 1936 de Tonitza, la Balcic. Printre ele va fi expus şi un dublu autoportret al maestrului, unul din ultimele autoportrete, deoarece după anul 1836 Tonitza s-a îmbolnăvit şi nu a mai pictat până la moartea sa, în 1940. Eugenia Iftodi a păstrat desenele în colecţia particulară, însă, spre finalul vieţii a decis să le doneze unor colecţii publice din România, pentru ca publicul larg să se poată bucura de aceste marturii ale creaţiei unuia dintre cei mai valoroşi pictori români. Vernisajul va avea loc azi, 21 martie, la ora 14:00, la Cabinetul de stampe al Muzeului Naţional Brukenthal. Primele picturi ale lui Tonitza denotă ecouri impresioniste („Jucătorul de şah“), apoi, sub influenţa lui Ştefan Luchian, se va remarca printr-o deosebită forţă cromatică, exaltată de lirism, caldă şi generoasă, unele din tendinţe fiind către o pictură expresionistă. Opera sa, pictată, desenată sau scrisă, nu explorează sfere deosebite de inspiraţie, ea oglindeşte cu mijloace specifice aceeaşi realitate. Arta, în concepţia pictorului, are un rol „educator“ al sensibilităţii şi „instructor“ al minţii, „artistul trebuie să fie un profet al neamului său“. Pictura sa este luminoasă, inventivă şi plină de farmec, calităţi care îl impun pe Tonitza ca pe unul dintre cei mai valoroşi artişti din secolul al XX-lea.