Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Expoziţii la muzeul din Alexandria
Două expoziţii care reunesc obiecte de mare valoare istorică, artistică şi culturală au fost deschise la Muzeul Judeţean din municipiul Alexandria. Prima expoziţie, „De la utilitar la artistic. Ceramică medievală a sec. XIV în Câmpia Dunării“, este realizată cu piese de la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan şi Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, de la Muzeul Judeţean din Alexandria, dar şi de la alte instituţii culturale cu acest profil din Brăila, Călăraşi, Olteniţa şi Giurgiu. Pot fi văzute la Alexandria piese arheologice de ceramică, printre care ulcioare, căni, străchini, farfurii, boluri, opaiţe, strecurători şi cupe care serveau, în principal, nevoilor gospodăreşti. Dincolo de o imagine generală asupra vieţii şi activităţii cotidiene din diverse comunităţi, ceramica expusă oferă o bază documentară pentru cunoaşterea nivelului cultural al populaţiei dintr-un teritoriu în raport cu regiunea vecină. Cea de-a doua expoziţie, intitulată „Valori de patrimoniu arheologic teleormănean“, cuprinde obiecte de mare diversitate, descoperite în aşezări din această zonă de sud a ţării, începând cu paleoliticul superior şi până la secolele XII-XIII din era creştină. Două dintre cele mai importante descoperiri arheologice din judeţ, „Carul solar“ de la Bujoru şi „Tezaurul din mormântul princiar“ de la Peretu, sunt prezentate în replici, originalele aflându-se la Muzeul Naţional de Istorie a României, conform Agerpres.