Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Festivalul Enescu va fi promovat în şase capitale europene
Institutul Cultural Român (ICR) organizează, în martie, un turneu de promovare a Festivalului „George Enescu“ 2009, în şase capitale europene, unde vor avea loc conferinţe de presă şi concerte, întregul program având un buget de 25.000 de euro, conform Mediafax. Acest turneu european, organizat în premieră în cadrul pregătirilor Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu“, are ca scop popularizarea evenimentului muzical de la Bucureşti, atât în mass-media, cât şi în cercurile muzicale, academice şi în rândul agenţiilor de impresariat. Turneul va avea loc în luna martie şi va include oraşele Bruxelles, Paris, Londra, Roma, Viena şi Berlin. În fiecare dintre oraşele menţionate va avea loc o conferinţă de presă, urmată de prezentarea unui film documentar şi de un recital. Evenimentele se vor bucura de prezenţa directorului festivalului, Ioan Holender. Printre muzicienii care vor susţine aceste concerte din cadrul turneului de promovare se numără laureaţi ai Concursului Internaţional „George Enescu“, precum şi solişti invitaţi anul acesta la festival.
În 2009, Institutul Cultural Român este coproducător al Festivalului Internaţional „George Enescu“, ediţia a XIX-a (30 august-26 septembrie), alături de Guvernul României, prin Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Primăria Municipiului Bucureşti, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune. Ediţia din acest an va aduce la Bucureşti 13 orchestre mari din Europa, 14 orchestre de cameră internaţionale şi zeci de solişti, precum şi dirijori de renume. În cadrul festivalului, vor mai avea loc 37 de manifestări în ţară, la Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu şi Braşov. Pe lângă Televiziunea şi Radiodifuziunea Română, care sunt coproducători ai evenimentului, festivalul va fi mediatizat de posturi de radio şi televiziune precum Mezzo, CNN, Euronews, Deutche Welle şi RFI, conform Mediafax.



.jpg)