Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Festivalul soacrelor, la Sfântu Gheorghe
La sfârşitul acestei săptămâni, la Sfântu Gheorghe se desfăşoară cea de-a doua ediţie a Festivalului soacrelor. Organizatorii au hotărât să dedice soacrelor un festival, întrucât consideră că ele reprezintă un pilon important în orice familie şi merită să fie tratate cu mai mult respect. Va fi premiată soacra cu cei mai mulţi nepoţi şi strănepoţi. "Anul trecut au venit soacre de oraş, foarte moderne şi aranjate, cu pălării, unele văduve sau singure, care s-au distrat, au cântat, au dansat şi s-au simţit foarte bine, dar şi soacre de la ţară, care au venit cu soţii, cu nurorile sau cu ginerii (...) Părerea mea e că familiile din mediul rural sunt mai tradiţionaliste, iar acolo parcă soacrele sunt mai ascultate", a spus Kovacs Istvan, organizatorul evenimentului.



.jpg)