Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Finanţarea universităţilor s-ar putea face pe cicluri de învăţământ
Preşedintele Federaţiei „Alma Mater“, Anton Hadăr, a spus că universităţile ar putea primi finanţare pe cicluri de învăţământ, ceea ce ar fi în avantajul profesorilor, dar în dezavantajul studenţilor care s-ar transfera mult mai greu de la o universitate la alta. Săptămâna trecută, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a discutat cu sindicaliştii din învăţământul preuniversitar pe tema legilor Educaţiei. În această săptămână, discuţiile continuă cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul superior şi cu rectorii.
Sindicatele din învăţământul superior au propus, miercuri, la întâlnirea cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, un alt mod de finanţare a universităţilor de stat, respectiv pe cicluri de învăţământ. „Acest lucru înseamnă că dacă un student a intrat în anul întâi la o facultate va fi contabilizat ca aparţinând acelei universităţi trei sau patru ani, cât durează studiile. Astfel, studenţii vor trebui să se gândească mult mai serios ce facultate urmează, pentru că dacă vor dori să se mute la o altă universitate, ori pleacă la schimb, ori pleacă pe un loc la taxă. Partea benefică a acestui mod de finanţare propus este că profesorii nu vor mai fi presaţi de componenta financiară, pentru că până acum se primeau banii în funcţie de câţi studenţi aveau în fiecare an“, a explicat Anton Hadăr, conform Mediafax. Liderul „Alma Mater“ a mai spus că o altă problemă discutată în întâlnirea de miercuri se referă la faptul că accesul la fondurile de cercetare va fi permis atât universităţilor de stat, cât şi celor private. De asemenea, sindicaliştii din învăţământul superior s-au opus unei propuneri făcute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării privind evaluarea şi acreditarea universităţilor româneşti. Hadăr a precizat că, potrivit propunerii, evaluarea şi acreditarea ar fi trebuit realizate de către ARACIS şi o altă agenţie care să fie agreată de minister şi înregistrată în registrul agenţiilor europene de evaluare. „«Alma Mater» a propus ca evaluarea şi acreditarea să fie făcute în continuare de ARACIS şi, eventual, o altă agenţie desemnată prin Hotărâre de Guvern de către MECI. Pentru moment însă, până se evaluează toate universităţile, ar fi bine să rămână doar ARACIS“, a declarat Hadăr, conform Mediafax. Sindicaliştii şi reprezentanţii MECI au mai discutat şi despre alegerea organismelor de conducere în universităţi, forma propusă fiind însă aproape identică cu cea existentă în prezent. Preşedintele „Alma Mater“ a precizat că o decizie finală privind incompatibilităţile persoanelor care ocupă simultan funcţii în universităţile din România va fi luată în momentul în care se va discuta despre statutul cadrului didactic.