Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Fonduri şi colecţii ale Arhivelor Naţionale disponibile online
Inventarele fondurilor şi colecţiilor din perioadele medievală, modernă şi contemporană, aflate în depozitele Arhivelor Naţionale ale României (ANR), pot fi accesate online. Potrivit ANR, decizia postării pe internet a inventarelor fondurilor şi colecţiilor a fost luată ca urmare a creşterii interesului manifestat prin sporirea numărului cercetătorilor de la sălile de studiu şi din cauza inaccesibilităţii resurselor electronice în cercetarea istorică din România.
Persoanele interesate de documentele istorice aflate în depozitele ANR pot avea acces la inventarele fondurilor şi colecţiilor, accesând site-ul www.arhivelenationale.ro, conform Mediafax. Inventarele postate pe internet privesc fonduri şi colecţii din perioadele medievală, modernă şi contemporană şi aparţin unor instituţii publice (Consiliul de Miniştri, Direcţia „Monitorul Oficial“ şi Imprimeriile Statului), unor organizaţii ale partidului-stat (Comitetul Central al PCR, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice) sau unor societăţi şi organizaţii private (Societatea de Ştiinţe Istorice, Filologice şi Folclor). Printre documentele care pot fi accesate online sunt şi Albumele foto - Nicolae Ceauşescu. „Inventarele colecţiilor care pot fi deja accesate cuprind documente istorice din anii 1485-1811, documente ale comunităţii evreieşti din secolele XIX-XX, precum şi documente donate de fosta coordonatoare a departamentului de cercetare de la Radio Europa Liberă, Anneli Ute Gabanyi“, se arată în comunicatul ANR. Arhivele Naţionale ale României au pus la dispoziţia publicului, începând cu iulie 2007, numeroase fonduri arhivistice produse de Partidul Comunist sau de instituţiile partidului-stat. Ulterior, la începutul lunii septembrie 2008 au fost postate pe internet (www.arhivelenationale.ro) listele tuturor fondurilor şi colecţiilor date în cercetare la sălile de studiu ale ANR, a fost lansată Fototeca online a comunismului românesc - decembrie 2008 (cea mai mare bază de date accesibilă pe internet, cu titlu gratuit, cu fotografii din timpul comunismului) şi a fost implementat serviciul de petiţii online (aprilie 2009). Fondurile care pot fi accesate online sunt din Perioada Modernă (Direcţia „Monitorul Oficial“ şi Imprimeriile Statului (1837-1872); Societatea de Ştiinţe Istorice, Filologice şi Folclor (1949-1997) şi din Perioada Contemporană (Fond Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice (1970-1978); Fond CC al PCR; Albume foto Viaţa privată a lui Nicolae Ceauşescu (1965-1988); Fond CC al PCR Relaţii externe 1946-1947, 1949-1953; Fond CC al PCR Relaţii Externe (1954-1957); Fond CC al PCR Secţia Administrativ Politică (1921-1977); Fond CC al PCR Cancelarie (1974-1975); Fond Consiliul de Miniştri al României (1919-1959), precum şi colecţii: Colecţia Comunităţi evreieşti (1818-1959); Colecţia documente istorice (1485-1899); Colecţia documente istorice (1741-1811); Colecţia Gabanyi Anneli Ute.