Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Fonduri structurale de 520 de milioane de lei, la dispoziţia cercetătorilor
▲ Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) a anunţat, la Iaşi, lansarea competiţiilor pentru proiecte de cercetare-dezvoltare şi inovare, companiile din zona de nord-est având posibilitatea să obţină din fondurile structurale suma de 520 de milioane de lei ▲
În cadrul evenimentului, desfăşurat în aula Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi, au fost prezentate condiţiile de obţinere a acestor fonduri, organizatorul acţiunii fiind ANCS, conform Mediafax. „Există oportunitatea pentru companiile din regiunea nord-est a României de a obţine sprijin financiar important pentru proiectele lor de dezvoltare şi inovare tehnologică. Dorim să ajungem la situaţia în care fondurile atrase în România să depăşească contribuţia României la aceste fonduri. În acest moment, noi reuşim să întoarcem în ţară numai 52% din ce plătim cotizaţie“, a spus Gerard Jităreanu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. La conferinţa de lansare au fost prezenţi reprezentanţi din administraţia locală, oameni de afaceri interesaţi de oportunităţile de finanţare pentru proiectele de inovare tehnologică, precum şi reprezentanţi ai Asociaţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est. Potrivit şefului ANCS, Gerard Jităreanu, până în luna iunie 2009 se pot depune documentaţiile pentru obţinerea de fonduri structurale ce însumează 520 de milioane de lei, pe Operaţiunile 2.1.1. şi 2.1.2. Jităreanu a explicat că Operaţiunea 2.1.1. se referă la proiectele de cercetare-dezvoltare realizate în parteneriat între universităţi sau instituţii de cercetare şi firme şi are ca obiectiv stimularea transferului rezultatelor cercetării în mediul economic. El a adăugat că Operaţiunea 2.1.2. se referă la proiectele de cercetare-dezvoltare de înalt nivel ştiinţific la care vor participa specialişti din străinătate, obiectivul fiind crearea de nuclee de competenţă ştiinţifică la standarde europene. Gheorghe Popa, prorector ştiinţific din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, a precizat că „în aceste proiecte vor putea fi implicate institutele de cercetare şi universităţile cu aplicaţii practice“. „Particularizând, principalii beneficiari din Iaşi pot fi Universitatea Tehnică, Universitatea Agronomică, Institutul «Petru Poni» şi Facultăţile de Geografie, Geologie, Fizică şi Chimie din cadrul Universităţii «Alexandru Ioan Cuza»“, a afirmat Gheorghe Popa. Proiectele ar putea fi evaluate de cercetători străini Proiectele de cercetare din cadrul Programului Naţional de Cercetare vor fi evaluate în următoarea perioadă de timp, după cum a precizat Gerard Jităreanu. „Revedem şi lucrăm la criteriile de evaluare şi acreditare ale proiectelor de cercetare şi ale institutelor de cercetare. Se va ţine seama de activitatea institutelor de cercetare“, a explicat Jităreanu, care a mai spus că vrea să includă cât mai mulţi evaluatori din străinătate, printre care şi cercetători care muncesc în institute de cercetare din afara ţării, conform Mediafax. Bugetul real al cercetării, pentru 2009, este de numai 1.177 de milioane de lei, respectiv 0,18% din PIB, sumă echivalentă cu cea primită în 2004-2005, însă fondurile ar putea creşte la rectificare, a spus Gerard Jităreanu. „Cercetarea are alocate, în 2009, 1.777 de milioane de lei, adică 0,28% din PIB, dar, real, suma este de 1.177 de milioane de lei, întrucât 300 de milioane de lei sunt sume realizate din venituri proprii, iar alte 300 de milioane de lei vor fi disponibile din fonduri de angajament pe 2009 ce vor fi onorate în 2010“, a adăugat şeful ANCS.