„Marin Sorescu 90” este titlul expoziției cu picturi și desene realizate de Marin Sorescu (29 februarie 1936 - 8 decembrie 1996), care poate fi vizionată până în 3 martie 2026 la Muzeul Național al
Fotografii din timpul comunismului, pe internet
Fonoteca, ce conţine aproximativ 10.000 de fotografii, poate fi accesată de pe site-urile Arhivelor Naţionale şi Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Arhivele Naţionale ale României (ANR) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) au lansat ieri „Fonoteca online a comunismului românesc“, cea mai mare bază de date online cu fotografii din timpul comunismului în România, acoperind perioada 1945-1989.
Reprezentanţii Arhivelor Naţionale au furnizat fotografiile din depozitul propriu, iar IICCR le-a prelucrat pe cele relevante şi a finanţat realizarea motorului de căutare şi a bazei de date. Fotografiile sunt, majoritatea, din fondul Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi din cel al fostului Institut de Istorie a PCR şi reprezintă evenimente precum „intrarea Armatei Roşii în Bucureşti, evenimentele politice din 1944-1947, vizitele din străinătate ale liderilor comunişti, momente din viaţa personală a dictatorilor Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, vizitele oficiale din ţară, congresele partidului, reuniunile culturale, liderii PCR în diferite ipostaze, nomenclatura de partid, lucrări ale dictatorilor, manifeste, mitinguri, portrete oficiale, evenimente publice“, mai precizează sursa citată.


