Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Iaşi 600 a debutat cu dezvelirea statuii lui Alexandru Lăpuşneanu
Ieri a fost dat startul oficial programului Iaşi 600 şi seriei de evenimente ce marchează împlinirea a 600 de ani de la prima menţionare a Iaşului în documentele Cancelariei Domneşti. Deschiderea oficială a fost marcată de dezvelirea statuii domnitorului Alexandru Lăpuşneanu de pe pietonalul străzii cu acelaşi nume din Iaşi, la care au participat primarul Gheorghe Nichita, alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi oameni de cultură din Iaşi. De asemenea, evenimentul a fost marcat şi de o slujbă religioasă, oficiată de un sobor de preoţi condus de părintele consilier Nicolae Dascălu.
„Împlinirea a 600 de ani de istorie este un moment foarte important pentru oraşul Iaşi, de aceea trebuie să îl sărbătorim aşa cum se cuvine. Evenimentele din cadrul programului Iaşi 600 se vor desfăşura tot anul acesta şi se vor adresa atât ieşenilor, cât şi altor persoane care vor să cunoască Iaşul“, a spus primarul Gheorghe Nichita. Tot ieri, a demarat o serie de spectacole şi concursuri adresate ieşenilor. „Vor fi organizate concursuri la care ieşenii pot câştiga premii constând în materiale promoţionale cu sigla programului Iaşi 600“, a spus Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al primăriei. De asemenea, aseară, a avut loc prezentarea unui film despre Iaşi, intitulat „Iaşi - memoria timpului“, apoi, spre seară, un spectacol de lasere, lumini şi artificii pe esplanada de la Palatul Culturii. Tot în cadrul seriei de manifestări Iaşi 600, a avut loc ieri şi un concurs de interpretare şi compoziţie pentru tineri, în cadrul Festivalului Moldavia Folk, când au urcat pe scenă mai mulţi artişti folk importanţi din România. Programul Iaşi 600 conţine peste o mie de evenimente care se desfăşoară pe parcursul a 365 de zile, ce fac parte din cadrul a 154 de proiecte aprobate de primărie, în colaborare cu asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale. (Silviu DascĂlu)